În noiembrie trecut, Florida a legat într-o boccea lucrurile ei şi ale puradelului de jumătate de an şi a plecat din Franţa. A părăsit „plaţul" din Paris cu o zi înainte ca autorităţile franceze să îi evacueze pe romii ce-şi duceau zilele cerşind sau cotrobăind prin pubelele urbei. „Am fugit pentru că auzisem că vor să cureţe terenul pe care ne instalasem corturile." Dar nu pentru multă vreme. În România vinde ciorapi, iar din asta nu faci prea mulţi bani. „Se încălzeşte afară şi mă întorc la francezi. Acolo, cel puţin, nimeni nu m-a înjurat vreodată pe stradă."
„În Tătăraşi, dacă veţi coborî în staţia Pădurii cu tramvaiul 13, veţi găsi o familie de romi care a fost expulzată. Dar nu ştiu câte veţi afla de la ei. Noi nu vorbim despre asta", îmi spune un bărbat smolit cu barba străpunsă de ţepi albi. De la Primăria Municipiului Iaşi ştiu despre el că s-a întors din Franţa cu biletul de avion plătit de guvernul francez. Cu toate acestea, mă priveşte câş şi scutură din cap la fiecare întrebare pe care i-o pun.
Fructele din ultima bancă
Florida nu face asta. O găsesc cu mâinile umede, într-o casă cu pereţi roz pe care o închiriază de la cumnata ei. „Mie îmi ziceau «banana», iar vara mea era «portocala»." Asta se întâmpla prin clasa întâi, când Florida se ascundea în ultima bancă a clasei și făcea eforturi să descifreze scrisul învăţătoarei. „În primele luni, mergea mama cu mine, ca să mă apere de colegi. Eram singura ţigancă din clasă şi pentru toţi colegii mei, o bolnavă. Se fereau de mine de parcă aveam o boală. Oricum, m-am mai dus până în clasa a treia, după aceea m-am lăsat." Florida strânge urma de prosop umed în mâini şi îşi adună picioarele sub pat, ruşinată. Chit că ei nu i-a mers, e sigură că îşi va da copiii la şcoală. „Măcar învaţă să scrie şi să citească puţin. Îşi vor găsi o slujbă mai uşor după aceea." De sub mâneca tricoului r
