Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florea, Palatul Administrativ şi amnezia politică

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 13 februarie 2011 ·

Am urmărit, la început amuzat, apoi intrigat, disputa dintre Dorin Florea şi Lokodi Edita Emoke pe tema schimbului de sedii dintre Primăria Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean. Prima mutare a făcut-o primarul, care a anunţat intenţia de a realiza trocul imobiliar. Răspunsul preşedintelui CJ a venit aproape instantaneu: doar Guvernul poate decide asupra Palatului Administrativ.

Au urmat apoi alte mutări, ca la şah, săptămâna trecută: CL a aprobat marţi un eventual schimb de imobile, fără însă să menţioneze în hotărâre ce se va întâmpla cu CJ după troc. Cam vag pentru o tranzacţie care se doreşte a fi echitabilă şi transparentă… În mod logic, consilierii judeţeni au răspuns joi cu o hotărâre prin care solicită Executivului dreptul de a lua în proprietate Palatul Administrativ. Abia după ce ai drept asupra unui bun poţi să negociezi viitoarea sa destinaţie, a susţinut Lokodi. În fine, primarul a mutat din nou vineri, depunând flori la statuia lui Bernady Gyorgy, primarul pe vremea căruia s-a construit Palatul Administrativ şi atacând verbal consilierii judeţeni.

Există opinii pro şi contra, ceea ce nu poate fi îmbucurător. Unii susţin că dacă a fost realizată din efortul Primăriei de atunci, clădirea trebuie să revină Primăriei de acum. Joi, consilierul judeţean Akos Mora a pus, cred, punctul pe „I”, întrebându-se retoric, în plen, de ce pe vremea când era prefect Dorin Florea s-a opus cu vehemenţă realizării schimbului, iar acum când e primar, la o aruncătură de băţ de Prefectură, vrea ca tranzacţia să aibă loc. Chiar… de ce oare?!

Am urmărit, la început amuzat, apoi intrigat, disputa dintre Dorin Florea şi Lokodi Edita Emoke pe tema schimbului de sedii dintre Primăria Târgu-Mureş şi Consiliul Judeţean. Prima mutare a făcut-o primarul, care a anunţat intenţia de a realiza trocul imobiliar. Răspunsul preşedintelui CJ a venit aproape ins

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 44 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°