Astăzi instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui brăilean acuzat de tentativă la omor. În ziua de 10 februarie, bărbatul în vârstă de 35 de ani, pe fondul unui conflict spontan şi a unui schimb de replici, l-a agresat cu cuţitul în zona abdominală pe un tânăr de 24 de ani din municipiu, provocându-i leziuni care au necesitat internarea de urgenţă în spital.
Un deţinut de la Penitenciarul Tichileşti a evadat!
Minorul care a evadat de la Tichileşti a fost dat în urmărire generală
Un patron brăilean a fost trimis în judecată pentru că n-a plătit dările la stat
În cauză s-a constituit un colectiv de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale care, sub coordonarea procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor şi, deoarece după comiterea faptei suspectul a fugit de la domiciliu, unitatea de parchet a făcut propunerea de arestare preventivă, în lipsă, către instanţa de judecată.
În ziua de 11 februarie 2011 victima a fost examinată la Serviciul de Medicină Legală Brăila şi s-a stabilit că necesită 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale, leziunile produse punându-i în primejdie viaţa.
Ieri poliţiştii l-au depistat pe suspect, pe raza municipiului Brăila, şi l-au prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus reţinerea acestuia pentru primele 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Astăzi instanţa de judecată a emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.