Foto: Arhiva personală Recent, se pune tot mai mult accent pe fericirea şi pe realizarea personală. Nu mai avem sentimentul acela de familist de odinioară. Acum, tot mai mulţi oameni renunţă la relaţiile pe care ei le consideră apuse, fără să se gândească la „rodul dragostei” lor. Divorţul nu sperie pe nimeni, iar făgăduiala „sinceră”, făcută cândva în faţa lui Dumnezeu, este dată uitării într-o fracţiune de secundă, fiecare având imediat dreptul de a-şi reface viaţa. Păcat că... unii uită de în­datoririle de părinte şi par a se retrage total din viaţa micuţului. Nu mai pun interesul şi binele lui mai presus de orice, au încă resentimente referitoare la mariajul desfăcut, la împărţirea bunurilor, la custodia fiului, ale cărui defecte le pun în cârca greşelilor ce­luilalt. Durerea se transformă în ură şi răzvrătire, ne­maipăstrând loc nici măcar de un salut decent. Ei se limitează la plata pensiei alimentare şi la dreptul de a-şi vizita copilul, mai des sau mai rar. Iar copilul... ?!? Absorbit de gândul că trebuie să îşi împartă Sărbătorile şi să aibă două adrese, începe să se simtă diferit de ceilalţi copii. Dar n-are de ales.

După divorţul părinţilor, există probabilitatea ca acela care a obţinut custodia copilului să se re­că­să­torească. Dacă alegerea este una bună pentru toată lumea... rămâne de văzut. Să fii părinte vitreg în­seamnă să te trezeşti în situaţia în care eşti pus sub semnul întrebării de oameni cu care nu ai mai avut niciodată un contact până la momentul actual, dar care au devenit (brusc) familia ta. Să trebuiască să te porţi cu fiul partenerului de parcă ar fi al tău, plus multe altele. Din păcate, pe mulţi îi izbeşte izul realităţii târziu... Realizează că lucrurile nu stau precum păreau la început: „E doar un copil, n-o să se bage în căsnicia mea cu tatăl lui. Eu sunt, în primul rând, soţia tatălui lui şi abia după aia mamă pentru el”.