Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bookfest 2011 va avea loc între 25 şi 29 mai în Bucureşti

Publicat in Adevarul, duminică 13 februarie 2011 ·

Anul acesta, Romexpo va fi gazda salonului de carte din Bucureşti, Bookfest, în perioada 25-29 mai, informează Mediafax. Târgul este organizat de Asociaţia Editorilor din România (AER).

Bookfest este un proiect iniţiat de AER, în 2006, care are ca scop principal punerea la dispoziţia editorilor un cadru de expunere adecvat şi a informa publicul iubitor de carte. În cele cinci zile ale evenimentului, la Romexpo sunt aşteptaţi scriitori, editori, personalităţi ale culturii române şi internaţionale, jurnalişti şi cititori.

Conform tradiţiei create, după ce în 2010 salonul a găzduit creaţii şi personalităţi din Spania, invitaţii internaţionali de anul acesta vor veni din Ungaria, ţară de care România este legată prin tradiţii de dialog cultural.

Printre editurile membre AER, care vor participa la Bookfest, se numără casele editoriale Adevărul Holding, Humanitas, Polirom şi Curtea Veche.

Vânzări-record la Adevărul Holding în 2010

La ediţia de anul trecut a târgului, Editura Adevărul Holding a avut vânzări-record. Astfel, „Sfârşitul Ceauşeştilor” de Grigore Cartianu a fost bestsellerul absolut de la Bookfest, cu 2.130 de bucăţi vândute, urmat – în clasamentul editurii – de „Găina fără bilet” (revenirea lui Ion Cristoiu la proza satirică), cu 270 de exemplare.

Topul Adevărul Holding a fost completat de clasicele peripeţii ale soldatului Švejk, cu 102 cărţi vândute. Cea mai vândută colecţie este „100 de cărţi…”, cu 2.058 de bucăţi. În total, „Adevărul” a vândut, în cele cinci zile de târg, peste 10.000 de cărţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 51 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Coreea de Nord lansează rachete cu rază scurtă de acţiune înainte de întoarcerea lui Trump. „O provocare care amenință grav pacea”

Ziare.com acum 33 minute
Coreea de Nord a lansat marţi, 14 ianuarie, mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în largul coastei sale de est, a declarat armata Coreei de Sud, marcând cea mai recentă demonstraţie de forţă a Phenian-ului cu doar câteva zile înaint

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 48 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

Proiectil lansat de Coreea de Nord spre Marea Japoniei la o săptămână după ce a testat o ”rachetă supersonică”

Ziare.com acum 26 minute
Coreea de Nord a lansat marți, 14 ianuarie, un proiectil neidentificat spre Marea Japoniei, a anunțat armata sud-coreeană, la o săptămână după ce Phenianul a afirmat că a testat o nouă ”rachetă hipersonică” și cu doar câteva zile înainte de învestir

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

TikTok afirmă că raportul privind posibila vânzare a operaţiunilor din SUA către Musk este „pură ficţiune”

News.ro acum 2 ore
TikTok a calificat drept „pură ficţiune” un raport conform căruia China ia în considerare posibilitatea de a permite vânzarea operaţiunilor din SUA ale companiei de social media către Elon Musk, relatează BBC.

Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în prima fază a noului acord de încetare a focului, afirmă oficialii israelieni

News.ro acum 3 ore
Se aşteaptă ca Hamas să elibereze 33 de ostatici în timpul primei faze a unui acord de încetare a focului în curs de finalizare de către negociatorii din Doha, au declarat doi oficiali israelieni, primul semn pozitiv din ultimele luni că un armistiţ

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum o ora
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Horoscop pentru marți, 14 ianuarie 2025. Ziua aduce controverse în relatțile cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Dorinta de a sta acasa, alaturi de cei dragi este mare, dar este posibil sa ai multe treburi de rezolvat fie la serviciu, fie in diverse alte locatii. Organizeaza-ti timpul si prioritatile, astfel incat să le împaci pe toate. Membrii familiei

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-1°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°