Foto: Yannis Behrakis / Reuters Primele trei zile, după 30 de ani de putere continuă deţinută de Hosni Mubarak, au fost un test de forţă pentru Armata egipteană, căreia i-a revenit sarcina de a instaura pacea şi liniştea pe străzile tuturor localităţilor.
Surse apropiate familiei Mubarak au declarat că preşedintele ţinea cu dinţii de putere la insistenţele fiului şi succesorului său, Gamal. Potrivit unor apropiaţi ai familiei prezidenţiale, citaţi de Reuters şi preluaţi de Agerpres, Mubarak era genul de om care nu putea sau nu dorea să înţeleagă că doar plecarea lui imediată ar fi salvat ţara de haosul generat de protestele care au început la 25 ianuarie. Un înalt responsabil guvernamental a declarat că Mubarak nu mai dispunea de maşinăria politică ce i-ar fi putut da un sfat serios asupra a ceea ce se întâmpla în ţară. "El nu privea mai departe de ceea ce îi spunea Gamal, era izolat politic", a declarat responsabilul sub protecţia anonimatului.
În timp ce mulţimea cerea în stradă, timp de aproape trei săptămâni, demisia preşedintelui, Armata devenea din ce în ce în ce mai nerăbdătoare după eşecurile lui Mubarak şi Omar Suleiman (vicepreşedintele Egiptului – n.n.) de a pune capăt protestelor. Cu o zi înainte de anunţul demisiei, tulburările din stradă erau scăpate de sub control – se organizaseră demonstranţii, greve şi luptă de stradă în aproape toată ţara, în timp ce în sânul Guvernului "competiţia" între miniştri se înteţise. Unii miniştri şi-ar fi dorit ca preşedintele să fie informat în legătură cu ceea ce se întâmpla pe străzi, în timp ce alţii susţineau că Mubarak nu ar fi trebuit deranjat în legătură cu efectele protestelor de stradă.
Şi joi, şi vineri, discursul lui Mubarak a trădat ceea ce mulţi egipteni suspectau de ani buni: preşedintele nu mai avea contact cu poporul. El "a încercat să gestioneze criza în cadrul str
