Foto: Bogdan Chesaru / Intact Images O uluitoare expresivitate înconjoară fiinţa acestei regizoare, care pare că a fost anume creată să respire aerul înălţimilor. Luminoasă, Alice Barb dăruieşte din bucuria, energia şi farmecul său tuturor celor care intră în contact cu ea. Spectatorii sunt mereu pe primul plan pentru Alice Barb, de aceea fantezia şi capacitatea de invenţie regizorală de care dispune îndeamnă de fiecare dată la a înălţa cu sufletul zmee pe cerul albastru. Alice Barb îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!"
"Anul acesta va fi ceva absolut special, pentru că-mi voi sărbători ziua la Teatrul Ţăndărică, cu avanpremiera la cel mai nou spectacol al meu, «Alice în Ţara Minunilor». Mi se pare cel mai frumos mod de a-mi sărbători ziua. Voi fi înconjurată de prieteni care vor veni să vadă primul meu spectacol cu păpuşi pe care l-am făcut la Teatrul Ţăndărică, la invitaţia directorului teatrului, Călin Mocanu. Acum câteva luni m-a invitat şi mi-a cerut în mod special să montez această piesă, căreia îi port numele, şi am spus da. E un pariu foarte interesant şi nu am decât de învăţat şi de bucurat. Iată că la vârsta aceasta, la 48 de ani, am ajuns «să mă joc cu păpuşile» şi mă simt foarte bine şi foarte tânără. Pentru că am o echipă de actori absolut excepţionali şi o echipă de tehnicieni formidabilă şi mi-a făcut o reală plăcere să lucrez, deşi e foarte greu, e mult mai greu decât pare. Am lucrat cu foarte mare bucurie, repet, mi-a făcut bine să mă joc cu păpuşile la vârsta aceasta, mai ales că anul trecut în toamnă m-am reîntors la şcoală şi sunt studentă în anul I din nou, la Management şi Marketing. Am simţit nevoia să întineresc, să mă întorc la şcoală şi «să mă joc cu păpuşile».
Beneficiarii vor fi în primul rând copiii, dar şi părinţii, şi bunicii lor şi educatorii lor, dar în primul rând copi