Atitudinea faţă de o persoană cu dizabilităţi nu trebuie să difere de comunicarea cu ceilalţi oameni, spun specialiştii. "Oamenii au tendinţa de a cădea în rolul de salvator", arată psihoterapeutul Lucian Negoiţă. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Când vorbiţi cu o persoană cu handicap, purtaţi-vă firesc, exact aşa cum aţi dori să se poarte alţii cu voi, ne sfătuiesc specialiştii. Problemele ţin şi de persoanele cu dizabilităţi, crede psihoterapeutul Lucian Negoiţă.

"Noi încă avem încrederea scăzută. În plus, unii au acceptat greu sau deloc handicapul", explică acesta, dând exemplul personal. În 1991, la 18 ani, şi-a rupt gâtul într-un accident şi de atunci foloseşte scaunul rulant pentru a se deplasa. Chiar dacă la început a negat ceea ce i se întâmplă, Negoiţă a găsit răspunsul în psihologie, devenind psiholog în 2004 şi psihoterapeut în 2007.

Prin astfel de experienţe trec cei care dobândesc un handicap pe parcursul vieţii şi care cu greu se pot adapta la noua realitate. "Ei au tendinţa de a se întoarce în trecut şi de a se raporta la felul în care erau odată. Iar această raportare trezeşte stări emoţionale şi chiar depresie şi poate naşte pesimism", explică psihoterapeutul. Astfel, aceştia trec prin mai multe etape – negare, furie, depresie şi apoi acceptare. Ba chiar, unii, care se încăpăţânează să nu accepte noua realitate a handicapului, caută chiar tratamente miracol, cum ar fi operaţiile cu celule stem în China.

Probleme cu imaginea de sine

În plus, din negare se poate naşte agresivitatea verbală şi fizică, care se manifestă cu cei din jur, dar se şi poate întoarce agresivitatea asupra propriei persoane, explică Lucian Negoiţă. Astfel, unii refuză să mănânce sau să iasă din casă şi se izolează. Însă, şi cei care se nasc cu handicap au probleme de acest fel, chiar dacă nu trec prin şocul adaptării la o nouă real