După succesul protestatarilor egipteni, a venit rândul vecinilor lor din Algeria şi Yemen să îşi ridice glasurile împotriva autocraţilor care îi guvernează. Aceştia însă au replicat în forţă.
În ciuda deciziei guvernului algerian de a interzice orice fel de demonstraţii, peste 10.000 de oameni au ieşit pe străzile capitalei Alger pentru a îşi face auzită nemulţumirea. Ca şi în Egipt, lipsa de libertate, rata ridicată a şomajului şi condiţiile grele de viaţă i-au determinat pe algerieni să îşi înfrunte preşedintele, cerând demisia acestuia. Abdelaziz Bouteflika, aflat din 1999 la conducerea statului, a reacţionat dur, împânzind oraşul cu forţe de ordine - 30.000 la număr, care nu au ezitat să îi alunge cu brutalitate pe demonstranţi, făcând uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de plastic.
De asemenea, atât jurnalişti, cât şi alte persoane care purtau aparate de fotografiat au fost agresaţi de către poliţie şi, în unele cazuri, chiar arestaţi. În total, peste 1.000 de oameni au fost reţinuţi de forţele de ordine, celulele din secţiile de poliţie nemaiputând deja să facă faţă marelui număr de arestaţi. Guvernul algerian a decis să urmeze modelul lui Mubarak şi în privinţa internetului, închizând câţiva dintre cei mai importanţi operatori şi restricţionând accesul public la reţeaua de socializare Facebook.
Furia devine virală
Şi în capitala Yemenului, Sanaa, au avut loc ieri lupte de stradă între protestatari şi poliţie, în cea de-a treia zi de demonstraţii antiguvernamentale. Protestele se îndreaptă spre preşedintele Ali Abdullah Saleh, aflat la putere din 1978. Acesta a promis să se retragă din activitatea politică în 2013, însă nu ar fi prima dată când îşi încalcă cuvântul dat poporului său. Zeci de demonstranţi au fost răniţi de poliţia care i-a atacat cu bastoane, demonstranţii aruncând, la rândul lor, cu pietre în forţele de ordine. În