„Trezirea Opoziţiei din Algeria” (Le Figaro). „Şi acum, Algeria?” (Libération). „Retragerea lui Axel Weber este o fugă de răspundere” (Frankfurter Allgemeine Zeitung). „Momentul alegerii dificile se apropie” (La Stampa). „China discută pentru realizarea unui concurent al Canalului Panama” (Financial Times).

Ziarele franceze şi europene se întreabă dacă după evenimentele din Tunisia şi din Egipt, revolta nu va izbucni şi în Algeria.

Le Parisien/Aujourd’hui en France titrează pe prima pagină: „Butoiul cu pulbere algerian” şi se întreabă: „după Tunisia şi Egipt, va bascula oare şi Algeria?”. Le Parisien/Aujourd’hui en France, cotidianul francez cu cel mai mare tiraj, ne informează că „ieri, 13 februarie, la Alger, mii de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a-i opri pe manifestanţii care reclamau plecarea de la putere a preşedintelui Buteflika”.

Pentru Le Figaro, cotidian conservator, în Algeria asistăm la „Trezirea Opoziţiei. Copleșiți de forţele de poliţie mobilizate, circa 2.000 de manifestanţi au sfidat sâmbătă, 12 februarie, la Alger, starea de urgenţă decretată imediat după insurecţia islamistă din 1992. O nouă manifestaţie este prevăzută sâmbăta care vine”.

„Şi acum, Algeria?”, se întreabă Libération care ne informează că „la Alger, marşul schimbării amorsează mişcarea de contestare a unui regim care se află în defensivă”. Tentativele de auto-incendiere au devenit scene cvasi-cotidiene şi mici revolte izbucnesc aproape zilnic în mai multe părţi ale ţării. „Ţara trăieşte în ritmul grevelor care se succed de săptămâni bune: în licee şi universităţi contra programelor didactice, în fabrici contra condiţiilor de muncă şi a salariilor mici. 100.000 de asistente şi infirmiere sunt în grevă pe termen nelimitat de mai multe zile. Dar se află oare Algeria la o întâlnire cu istoria? Deşi editorialiştii presei locale speră acest lucru, tot