Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polițiștii au făcut razii în cluburi și discoteci din Oradea și din județ, în weekend

Publicat in Adevarul, luni 14 februarie 2011 ·

Peste 230 de poliţişti au fost implicaţi într-o amplă acţiune comună la sfârşit de săptămână. Polițiștii au acționat în Oradea, dar și în localități din județ, mai ales în zonele cluburilor de noapte.

În cadrul acţiunilor au fost legitimate 1.876 de persoane, au fost controlate 15 cluburi și discoteci şi au fost aplicate 338 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 101.639 lei. Cele mai multe amenzi au fost aplicate șoferilor care au încălcat legislația rutieră, majoritatea pentru depășirea limitelor legale de viteză. "În cadrul acţiunilor au fost constatate 17 infracţiuni, din care şase la legea privind drepturile de autor", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor. Oamenii legii

La razii au participat 231 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, poliţie rutieră, investigarea fraudelor alături de luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, 17 jandarmi, reprezentanţi ai ISU Bihor, ai ITM Bihor şi ai Gărzii Financiare Bihor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°