Ai rămas fără loc de muncă, iar meseria pentru care te-ai pregătit nu se mai caută? Poți urma gratuit cursuri de calificare la standarde europene, finanțate de la bugetul comunitar.
Mecanic auto, tinichigeriu carosier sau patiser-cofetar sunt câteva dintre posibilitățile pe care beneficiarii fondurilor europene, alocate prin intermediul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), le-au oferit celor care au urmat cursurile de calificare.
Conform reprezentanților Autorității de management a POS DRU (AM POS DRU), proiectele care au obținut până în prezent finanțare furnizează cursuri de calificare și recalificare celor care lucrează sau doresc să lucreze în industria de prelucrare a lemnului, în turism și în industria alimentară, ca și în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.
„Scopul este ca angajații să aibă o mai bună calificare și pregătire, astfel încât să fie competitivi și totodată flexibili pe o piață a muncii în continuă schimbare. De aceea, foarte multe proiecte finanțate prin POS DRU au printre activități cursuri de formare profesională. Însă acestea nu sunt suficiente. De aceea, începând de anul trecut, am acordat puncte suplimentare acelor proiecte având printre indicatori și asigurarea unui loc de muncă pentru cursanți“, precizează, pentru Capital, Cristina Zevedei, director general al Autorității de management a POS DRU.
Atenție, se deschide apelul de proiecte!
În curând se va lansa un nou apel pentru proiecte destinate formării profesionale, cu un buget total estimat de 80 de milioane de euro. Principalul obiectiv este de a facilita calificarea angajaților (salariații unei întreprinderi, membri ai unei asociații familiale sau persoane fizice autorizate).
Finanțările pot fi accesate pentru formarea profesională în orice domeniu economic, dar nu și a persoanelor angajate în mediul rura