Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru morţi şi un rănit, într-un accident pe Clujului (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, luni 14 februarie 2011 ·

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 10, pe Calea Clujului, în apropriere de show-room-ul Skoda. Inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, a declarat că şoferul în vârstă de 43 de ani din Cheriu al unui TIR care mergea spre Oşorhei "a schimbat banda fără să se asigure".

TIR-ul a lovit un Volkswagen Passat cu număr de Germania, după care a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a intrat într-un Ford Focus care venea regulamentar dinspre Cluj spre Oradea.

"În urma accidentului, trei persoane care se aflau în cel de-al doilea autoturism (n.r. în Ford) au murit", a declarat BIHOREANULUI la scurt timp după producerea accidentului Alina Dinu.

Şoferul Ford Focus-ului avea 22 de ani şi era din Aleşd. El se afla în maşină împreună cu mama lui, de 45 de ani, din Aleşd, şi cu o tânără de 20 de ani, din Tinăud. Singura persoană care a supravieţuit din maşina mică este bunica şoferului, 67 de ani, din Vârciorog, care a trebuit resuscitată şi a fost dusă în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean. Şoferul TIR-ului a fost rănit uşor.

"Este cel mai grav accident rutier petrecut anul acesta în judeţul Bihor", a declarat comisarul şef Dorin Sava, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Bihor, care s-a deplasat la faţa locului.

Accidentul de luni dimineaţă a dus la blocarea circulaţiei rutiere pe Calea Clujului pe o distanţă de circa o jumătate de kilometru.

"Am auzit o bubuitură şi apoi am văzut TIR-ul răsturnat. Circulaţia s-a oprit şi şoferii au sărit să ajute victimele. Era fum, praf şi sânge peste tot. Şoferul încă se mişca. Încerca să iasă de sub fiare. Pe drum a trecut o ambulanţă şi nici măcar nu a oprit. Toată lumea s-a revoltat. Poate că dacă oprea, cineva ar mai fi trăit", a povestit BIHOREANULUI unul dintre şoferii care au ajuns la faţa locului imediat după accident.

Contactat pe această temă,

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 25 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°