Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea rămâne în Liga 1: La Urziceni, dar cu cine?

Publicat in Jurnalul, luni 14 februarie 2011 ·

Fosta campioană a României din sezonul 2008-2009, Unirea Urziceni, se află într-o situaţie mai mult decât disperată. Chiar dacă până la reluarea campionatului nu au mai rămas decât 10 zile, gruparea ialomiţeană nu are încă un antrenor şi nici suficienţi jucători cât să poată duce la bun-sfârşit măcar cele 16 etape rămase de disputat din Liga 1.

"Lupii" au ajuns în această situaţie după ce FRF nu a permis fuzionarea cu divizionara secundă Concordia Chiajna. Astfel, în frunte cu Eugen Trică, toţi jucătorii Concordiei care s-au pregătit în cantonamentul din Antalya al Unirii au făcut cale-ntoarsă, la fel procedând şi antrenorul Costel Orac, cel care preluase prerogativele echipei din prima ligă în această iarnă, înlocuindu-l pe Octavian Grigore.

"Nu s-a pus niciodată problema ca Unirea să fuzioneze cu Chiajna, a fost doar la nivel de patronat totul. Oricine poate cumpăra acţiuni la club, Consiliul Local din Chiajna a dorit să cumpere 50 la sută, dar a renunţat. Va rămâne un singur patron în continuare, noi vom disputa jocurile la Urziceni. Cred că suntem singurul club din Liga 1 cu banii plătiţi la zi. Antrenor tot Tavi Grigore va fi, acum căutăm jucători care să completeze lotul", a explicat directorul general al Unirii Urziceni, Felix Grigore.

Lotul Unirii este în momentul de faţă chiar mai "subţire" decât în tur, după ce Maftei, Semedo şi Mehmedovici au părăsit echipa în această iarnă, iar jucătorilor împrumutaţi de la Steaua II le-a expirat împrumutul. Tot ca imagine a degringoladei totale de la Unirea, echipa care a strâns nu demult 8 puncte în grupele Ligii Campionilor nu mai are ofiţer de presă, iar site-ul oficial al clubului este suspendat. În primul meci din sezonul de primăvară, Unirea va întâlni Rapidul, în deplasare.

Fosta campioană a României din sezonul 2008-2009, Unirea Urziceni, se află într-o situaţie mai mult decât disperată.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 29 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum 2 ore
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 2 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 53 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°