Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Nereguli la spitalele şi cabinetele medicale din judeţ

Publicat in Adevarul, luni 14 februarie 2011 ·

Cei mai mulţi manageri ai spitalelor şi cabinetelor medicale din judeţul Olt nu sunt preocupaţi de siguranţa pacienţilor care zilnic le trec pragul. Pompierii olteni au depistat peste 170 de nereguli în urma unor controle electuate în ultima perioadă la aceste unităţi medicale.

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a incendiilor au organizat în primele două luni a lui 2011, o acţiune de verificare a condiţiilor de securitate la foc pentru spitale şi unităţile private care oferă servicii medicale pentru cetăţeni. Au fost verificate 6 spitale din Slatina, Caracal, Balş, Drăgăneşti Olt, Corabia, Scorniceşti şi 33 operatori economici privaţi din Slatina, Corabia, Balş şi Caracal, care prestează servicii medicale de consultaţii, analize medicale, tratament medical.

„În urma acestor verificări s-au constatat 178 de nereguli noi de la legislaţia de securitate la incendiu, 9 nereguli nesoluţionate din procesele verbale anterioare, 16 dintre aceste neconformităţi au fost soluţionate pe timpul controalelor, iar pentru restul neregulilor, managerii ori administratorii spaţiilor controlate vor stabili în termen de maxim 30 zile, măsuri pentru remediere. Au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.500 lei”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Controalele vor continua

Principalele nereguli constatate de inspectorii de prevenire se referă la neasigurarea identificării şi evaluării riscurilor de incendiu şi neasigurarea organizării apărării împotriva incendiilor. De asemenea, în cele mai multe unităţi sanitare nu se asigură dotarea cu furtunuri de incendiu a hidranţilor ori cu stingătoare, iar acolo unde aceste mijloace de primă intervenţie există, ele nu sunt întreţinute sau verificate. Căile de evacuare nu sunt marcate corespunzător ori sunt blocate parţial c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 7 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 2 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 46 minute
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Scrisoarea unui supraviețuitor al Titanicului, vândută la licitație pentru 300.000 de lire sterline

G4Media acum 5 ore
O scrisoare scrisă de un pasager de pe Titanic cu câteva zile înainte ca nava să se scufunde a fost vândută la licitație în Regatul Unit pentru suma record de 300.000 de lire sterline (400.000 de dolari), transmite BBC. Scrisoarea colonelului Archib

Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează conturile

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un partid care are resurse din subvenţie, ori PSD, ori AUR, a plătit o uriaşă campanie de boţi care îmi blochează contul, în special contul de TikTok şi cel de Facebook, spune Victor Ponta. El afirmă că „nu e niciun câştig să-ţi vină 200.000 de noi

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°