Când vezi doar titlul nu-ţi inspiră prea multă încredere. Prima reacţie este să afli repede cine joacă şi mai ales cine este regizorul. Din generic se detaşează imediat Christoph Waltz, Hans Landa, nazistul genial şi diabolic (ştiu că pare o contradicţie în termeni), din „Ticăloşi fără glorie" a lui Quentin Tarantino.
Realizator de data aceasta este foarte originalul francez, născut la Versailles, care i-a entuziasmat pe mulţi pentru „Strălucirea eternă a unei minţi neprihănite", în care a excelat într-o călătorie stranie în lumea viselor. Experienţa lui din publicitate, unde s-a oprit la blugii Levis, la BMW, Coca-Cola sau Nespresso, dar şi la berea Heineken (scena cu capacele sticlelor este absolut genială), se poate desluşi în felul în care a construit această poveste, pornind de la un erou american, mascat şi care împarte dreptate, inventat iniţial de George W. Trendle şi Fran Stricker, devenit ulterior prezenţă radiofonică în anii '30, apoi strecurându-se prin serialele TV din anii '60, iar în anii '40 ajungând tentant şi pentru creatorii de benzi desenate.
Britt Reid, este interpretat de Seth Rogen, un adevărat antierou, ca aspect fizic, care se transformă într-un tip aproape ataşant, când decide să îşi schimbe stilul de viaţă, intrând în echipă cu un fost mecanic auto, extrem de inventiv şi făcător de cafele, cu model, parcă inspirat de Palme d'Or-ul de la Cannes, cu frunza de palmier cu cofeină! Numele lui este Kato, întruchipat de Jay Chow, un taiwanez, care e şi muzician, compozitor şi producător de film, de data aceasta rezumându-se la o foarte înduioşătoare interpretare a unui foarte priceput adept al artelor marţiale. El încearcă să-l aducă pe drumul cel bun pe noul lui stăpân, ajuns să administreze o întreagă avere, dar şi un ziar, după ce îi moare tatăl (o figură pregnantă mult prea scurtă în minute, pe ecran, pentru talentul lui