Unităţile miniere neviabile vor fi lichidate
În scrisoarea de intenţie adresată FMI, Guvernul anunţa că va mandata ANAF să demareze proceduri întărite în privinţa arieratelor societăţii din Petroşani
Compania minieră are cele mai mari datorii către stat, în sumă de 4,13 miliarde lei
Recunoscând că lăudata şi multvehiculata strategie energetică a României a fost un fiasco, care nu poate fi sub nicio formă aplicată pentru că proporţia profit-datorii este complet neechilibrată, Guvernul a informat Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va cere Companiei Naţionale a Huilei să-şi vândă activele viabile la bucată pentru a achita datoriile către stat.
"Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va utiliza proceduri întărite în privinţa arieratelor CNH, care, în cele din urmă, vor duce la vânzarea activelor viabile. Restul de unităţi miniere vor fi lichidate, în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene", se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI, obţinută de Mediafax.
CNH face parte dintre societăţile monitorizate de FMI, restanţele companiei miniere către stat fiind de 4,13 miliarde lei. Deţinută integral de stat, CNH are aproximativ 8.800 de angajaţi şi administrează minele de la Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani.
Videanu spunea că Termoelectrica va intra în faliment până în martie
Potrivit aceleiaşi scrisori de intenţie, în cazul Termoelectrica, aflată şi ea pe lista neagră a societăţilor cu datorii către stat, Guvernul a decis separarea activelor viabile de cele neviabile şi închiderea acestora din urmă. "În cazul Termoelectrica, activele viabile vor fi separate, iar restul operaţiunilor vor fi închise", se arată în document. Deţinută de către Ministerul Economiei, Termoelectrica are printre cele mai mari costuri de producţie a electricităţii din România.