La câteva luni de la pronunţarea divorţului, Miron Cozma s-a căsătorit, sâmbătă, cu mai vechea sa dragoste, cântăreaţa Marinela Niţu. Ceremonia a avut loc în Scheii Braşovului, într-un cadru restrâns, scrie Mediafax.
Miron Cozma şi Marinela Niţu nu şi-au invitat nici măcar prietenii la ceremonia religioasă, care a avut loc la Biserica Sfânta Treime din Şchei.
„Amândoi erau foarte emoţionaţi şi pe tot parcursul ceremoniei au ţinut în mână o fotografie cu părinţii lui, care au decedat. Asta mi s-a părut foarte frumos şi sensibil. Ea a şi plâns. Avea o rochie albă, frumoasă", a spus Aurelian Reit, preotul paroh de la Biserica Sfânta Treime din Şchei.
Relaţie cu năbădăi
Relaţia dintre cântăreaţă şi fostul lider al ortacilor din Valea Jiului a fost una destul de zbuciumată.Cei doi s-au cunoscut în 1996, iar legătura dintre ei a continuat o perioadă chiar şi după ce Miron Cozma, „Luceafărul Huilei" a ajuns în închisoare.
Apoi, la scurt timp cei doi s-au despărţit, iar Marinela Niţu s-a căsătorit cu un om de afaceri italian, stabilit în Statele Unite. Atunci şi Miron Cozma a fost căsătorit cu avocata Monica Ionescu, însă mariajul lor s-a destrămat anul trecut.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: