Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliev aruncă în aer vestiarul Rapidului! Vezi ce salariu vrea fundaşul

Publicat in Pro Sport, luni 14 februarie 2011 ·

Preşedintele Rapidului face un tur de forţă pe ultima sută demetri a pregătirilor în tentativa de a completa lotul lui MariusŞumudică. Astfel, până să meargă joi în Portugalia pentru a rezolvaproblemele din partea dreaptă a apărării, "Vamă" a dat ieri o fugăpână în Bulgaria, pentru a întări şi centrul defensivei.

După ce a declarat că Valentin Iliev va veni la Rapid imediat ce vafi declarat liber de contract, conducătorul giuleştenilor trebuiesă bată palma şi cu jucătorul. Pentru acest lucru şi-a petrecutultimele două zile la Sofia, unde a negociat intens cu Iliev şi cuagentul acestuia. Dacă jucătorul va fi declarat liber de contractchiar mâine, Dinu Gheorghe trebuie să se înţeleagă şi cu fundaşulasupra salariului. Acest lucru nu este însă deloc simplu, deoarecebulgarul are, cel puţin deocamdată, nişte pretenţii foarteridicate. Deşi la Craiova câştiga 12.000 de euro pe lună, surse dinanturajul lui Iliev spun că acesta ar vrea în Giuleşti 20.000 deeuro, pretenţie greu de satisfăcut de către Rapid. Dacă totuşi"Vamă" îl convinge, Iliev este aşteptat la antrenamentele"feroviarilor" spre sfârşitul acestei săptămâni.

"Glauber nu joacă în prima etapă, iar MariusConstantin şi Marcos Antonio au fost accidentaţi înpregătiri", Marius Şumudică, antrenorRapid

Mladen,primul antrenament cu Rapid

Dinu Gheorghe umblă în această perioadă după fundaşi, însă pânăacum Sebastian Mladen este singura certitudine. Apărătorul centralîn vârstă de 19 ani a efectuat ieri-dimineaţă, la ProRapid, primulantrenament sub comanda lui Marius Şumudică. Fostul jucătorul allui AS Roma a fost primit foarte bine de colegi, cărora le-a lăsato impresie bună după doar o şedinţă de pregătire. Mladen n-a semnatcontractul cu Rapid, dar o va face zilele următoare, când va devenioficial al treilea transfer al "feroviarilor", după Olberdam şiDaniel Pancu.

P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°