Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomer de lux cu 2.665 de lei pe lună

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 februarie 2011 ·

Zece şomeri doljeni reuşesc să trăiască mult mai bine decât mulţi dintre cei care au un loc de muncă. Ei primesc indemnizaţii lunare cuprinse între 1.000 şi 2.665 de lei.

Aceştia sunt foşti angajaţi din domeniul petrochimiei, energetic sau din industria alimentară.

Nu toţi şomerii sunt însă la fel de norocoşi. „La polul opus, cele mai mici indemnizaţii sunt ale absolvenţilor – 250 de lei/lună. De altfel, cei mai mulţi şomeri înregistraţi au indemnizaţii de până în 500 de lei pe lună“, a declarat Aurora Tiribeja, director executiv al AJOFM Dolj. Asta, deoarece, potrivit legislaţiei în vigoare, absolvenţii primesc o indemnizaţie de şomaj în valoare de 50% din indicele social de referinţă (care, în prezent, este de 500 de lei), iar persoanele care vin din câmpul muncii, 75% din salariul minim garantat în plată.

Chiar dacă poate părea imposibil, şomerul cu cea mai mare indemnizaţie din Dolj trebuie să fi avut un salariu de încadrare de cel puţin 22.900 de lei. Şi asta, în cazul în care ar fi avut un stagiu de cotizare de minimum 20 de ani. Asta, deoarece potrivit legii, din cei 2.665 de lei, doar 375 de lei reprezintă 75% din indicele social de referinţă. Astfel, restul de 2.290 de lei reprezintă, în funcţie de stagiul de cotizare, şi implicit de vechimea în muncă, 3%, 5%, 7% sau 10% din media salariului de încadrare pe ultimele 12 luni. În cazul în care stagiul de cotizare al acestei persoane ar fi fost de doar trei-patru ani, salariul de încadrare al acestuia ar fi trebuit să fie de aproximativ 76.000 de lei. Zece şomeri doljeni reuşesc să trăiască mult mai bine decât mulţi dintre cei care au un loc de muncă. Ei primesc indemnizaţii lunare cuprinse între 1.000 şi 2.665 de lei.

Aceştia sunt foşti angajaţi din domeniul petrochimiei, energetic sau din industria alimentară.

Nu toţi şomerii sunt însă la fel de norocoşi. „La polul opus, cele mai mic

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 24 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 31 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 47 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 16 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 59 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°