Prima înregistrare sonoră datează din a doua jumătate a secolului al 19-lea. De atunci şi până în prezent au avut loc progrese remarcabile în ceea ce priveşte calitatea sunetului şi aparatele de redare.
Primul aparat pentru înregistrare sonoră, numit fonoautograf, a fost inventat de francezul Edouard-Leon Scott de Martinville. Invenţia sa a fost patentată în 1857.
Fonoautograful lui Scott putea inscipţiona vibraţiile sonore pe un anume suport, dar nu le putea reda ulterior. În anul 1877, Thomas Edison prezenta fonograful, primul aparat de înregistrat sunete şi totodată de redare a lor.
Primele sunete înregistrate au fost versurile poeziei „Mary had a little lamb”, recitate de către inventator. Aparatul său conţinea aceleaşi elemente ca cele ale fonoautografului lui Scott, însă ca mediu de înregistrare folosea un cilindru spiralat acoperit cu o foiţă de cositor, imprimată în adâncime la viteza de 60 de rotaţii pe minut. Dezavantajul acestui mediu de stocare era faptul că după câteva ascultări, folia de cositor fie se rupea, fie se tocea.
Au urmat grafofonul lui Charles Tainter (1885), care înregistra pe discuri acoperite cu ceară, gramofonul lui Emil Berliner (1887), care folosea discuri matriţate şi telegrafonul lui Valdemar Poulsen (1898), primul aparat care realiza înregistrări magnetice. Pe vremea când Emil Berliner facea demonstraţii cu gramofonul său, Ernst Werner von Siemens înregistra primul brevet referitor la difuzorul cu bobină.
Cea mai veche melodie din lume
O înregistrare sonoră a melodiei “Au claire de lune”, datată 9 aprilie 1860, este considerată cea mai veche înregistrare păstrată a vocii umane şi a unei melodii. Înregistrarea care are numai zece secunde a fost descoperită în 2008 de istoricii Patrick Feaster şi David Giovannoni, alături de alte 11 fonoautograme din anul 1860.
