Tot mai des arta invadează spaţii care nu-i sunt numaidecât consacrate. Teatrul năvăleşte în staţiile de metrou, caricaturiştii se simt bine în pizzerii, pictorii şi sculptorii găsesc loc lucrărilor lor în holurile hotelurilor şi în restaurante (nu neapărat) dichisite. Cu hotelurile şi restaurantele, parcă nici nu e bizară combinaţia, doar că pânzele se doresc a fi privite pe îndelete, ca obiecte de artă în sine, şi nu ca parte a designului ambiental. O pictură (sau o fotografie) se simte bine pe perete, în decor, însă în cazurile la care ne referim ea este/trebuie să fie vedeta momentului. Şi atunci când vernisajul este bine gestionat, iar tablourile reuşesc să amprenteze puternica simeza „de ocazie”, putem fi într-adevăr martorii unui eveniment de excepţie.

Este şi cazul expoziţiei găzduită în aceste zile în holul hotelului Novotel din Capitală, care propune o tehnică plastică mai puţin obişnuită – ipnografia – sau, pe înţelesul tuturor: „pictură pe fotografie”. O tehnică de lucru care combină caracteriticile specifice celor două arte de obicei bine detaşate faţă de cealaltă, ipnografia a fost denumită, metaforic, de cele două artiste expozante – Lucia Cherata şi Oana Manea – „un EKG de vise combinate”. O investigaţie deloc de rutină, într-un organism în care bat două inimi gemene, această „electrocardiogramă” a artei punctează, în liniile ei alerte şi în unghiurile ascuţite ale treziei, ca şi în semnele vălurite şi moi ale ritmului din timpul somnului, însăşi existenţa artistului. Sigur, accentul prioritar e pe somn, pe vis, pe zăbava din zori, cu ochii pe jumătate mijiţi. Lăuntrul încă se zbenguie în apa zglobie a visării, în vreme ce ochiul deja măsoară realitatea care pătrunde ascuţit în minte, o dată cu razele de soare.

Expoziţia celor două tinere artiste e cu siguranţă o metaforă. Dar e şi despletire de sensuri. „Pictura şi fotografia sunt ca n