Drumul de la extaz la agonie al celor care populează scena politică mă duce cu gândul la personajele lui Bioy Casares.

Nu mă pot abţine, după douăzeci de ani, să-mi închipui ce-ar însemna ca politicienii să-şi ţină cuvântul dat, să-şi respecte promisiunile, să-şi onoreze contractul încheiat cu cei care i-au trimis în Parlament, la guvernare, la Primărie sau la Preşedinţie. Ştiu, sună idealist, ca să nu spun naiv, ­căci acest domeniu nu pare să fie unul al obrazului subţire sau al onoarei prin excelenţă. Dimpotrivă. Succesul în politică pare să consiste, ca să răstălmăcesc vorbele unui preşedinte american, în a păcăli cât mai mulţi oameni, cât mai mult timp!

Că performanţa cu pricina nu mai e la fel de posibilă ca pe vremea lui Lincoln, e o chestiune care ţine, cred, de înmulţirea mijloacelor de informare în masă. În ziua de azi e mai dificil să minţi fără să fii dacă nu dovedit, măcar acuzat de minciună. Aşa s-ar putea explica distanţa uriaşă dintre valul de simpatie care i-a ridicat pe mulţi la putere şi căderea lor ulterioară în abisul lipsei de încredere. Au păţit-o, pe rând, Iliescu, Constantinescu, Băsescu.

Primul a debutat printr-o cvasiunanimitate (aproape 90% în '90) ca să piardă după şase ani, iar mai târziu să fie reales la limită. Liderul CDR a urmat aceeaşi traiectorie: milioane de români şi-au pus speranţele în noul regim, ajungând în mai puţin de un mandat să-l considere o dezamăgire. A urmat actualul şef al statului care a câştigat alegerile urându-ne să „trăim bine" şi, după şase ani, constatăm că o ducem „din rău în mai rău". (Evident, dl Băsescu poate pretinde, la rigoare, că el nu ne-a promis nimic şi că urarea nu era decât un glumeţ slogan electoral!)

Drumul de la extaz la agonie al celor care populează scena politică mă duce cu gândul la personajele lui Bioy Casares. Romanul „El sueño de los héroes" (al cărui titlu s-ar tr