N-aş avea, probabil, nici o problemă cu proclamata zi a iubirii. Până la urmă există zile (inter)naţionale ce sărbătoresc treburi mai puţin pomenite şi prezente în viaţa noastră – a tuturor – decât iubirea. Dar una e un soi de “reminder” discret, plăcut, amuzant, de ce nu?, şi alta e isteria pe care fiecare 14 februarie o provoacă în minţile femeilor nesigure pe ele.
Altfel spus, dacă el nu se prezintă azi cu un grizzly de pluş şi cu himalaya din ciocolată, fată!, e clar, nu te iubeşte suficient. De fapt, nu te iubeşte deloc. De fapt, îşi bate joc de tine… Sunt sigură că în mintea multor doamne cam ăsta e raţionamentul, şi de asta mi se pare atât de respingătoare această sărbătoare.
De la gesturile discrete şi cardul misterios cu “Would you be my Valetine”, azi, în anul de dizgraţie 2011, dragostea depăşeşte graniţa cuplului şi ajunge să devină o componentă cât de poate de socială. Nu contează că el îţi dă în fiecare zi dovezi de iubire, că e atent, că are răbdare cu tine, că s-a lăsat târât la “Sex and the city” sau la masă la mătuşa care găteşte extrem de prost. Ceea ce contează e cât efort depune azi pentru a celebra o sărbătoare impusă social, una care nici măcar nu e a voastră.
De-asta nu-mi place Valentine’s Day! E din categoria diminutive, diabet, zahariseli şi nu accept să-mi spună o dambla socială când să spun Te iubesc! Şi nu asta e ceea ce contează într-o relaţie.
Asta nu ne împiedică, însă, pe mine şi pe Cristi Dorombach, să ne “duelăm”, cu ajutorul vostru, începând cu ora 12, aici, pe Pandora’s, în legătură cu ce vor femeile şi ce vor bărbaţii. Deşi, zău, să ştie clar cine are ultimul cuvânt, nu-i aşa? )
* casă de marcat, desigur. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
N-aş avea, probabil, nici o problemă cu proclamata zi a iubirii. Până la urmă există zile (inter)naţionale ce sărbătoresc treburi mai puţin pomenite şi p
