Se aud mereu şi repetat fel de fel de voci clamând existenţa virilă şi virtuţile vârtoase ale dreptei. Ale dreptei româneşti. Cu orgoliu, seninătate şi mândrie, evident patriotică. Românească, of course. Stânga e ceva câh, urât mirositor, stânga a fost adusă de alogeni sau de tancurile sovietice şi a distrus valorile strămoşeşti. A pervertit suavul tineret şi a distrus elitele. Şi încă mult bla bla bla. Ideea că românii cei buni sunt de dreapta şi cei răi sunt de stânga, să o spunem neted, este o prostie. Mai ales în contextul actual politic, unde nu mai avem nici dreapta, nici stânga. Ci doar grupuri de interese politice pentru acapararea puterii şi repartizarea gologanilor en gros - nimic bun - sau alianţe de conjunctură, unde doctrinele şi ideologiile sunt puse deoparte pentru depăşirea unor situaţii conjucturale. Nimic rău, în principiu. La noi nu prea durează principiile, care cum ajunge la guvernare/putere o întoarce ca la Ploieşti. Ce era rău devine bun, ce putea fi bine devine rău. Roata se învârte, pleacă ai lor, vin ai noştri, mai închidem un ochi, mai dăm din coate, dacă nu curge pică, de ce să-L mâniem pe Dumnezeu, suntem fraţi români verzi cu toţii, păi nu? Departe de a fi de aplaudate, încuscrirea PNL cu PC şi apoi logodna cu PSD nu relevă decât o stare de fapt şi o încercare de a depăşi o criză economico-socială provocată de o proastă/ignobilă gestionare a resurselor unei naţiuni. Coabitarea cu UNPR, cu UDMR şi minorităţile a făcut din PDL pricipalul partid ce dă tonul actualei guvernări. Cu preşedintele Traian Băsescu ajuns, prin răsucelile istoriei, mare lider al unui mare partid zice-se, de dreapta. Elegant exprimându-ne. Greu de admis o dreaptă fără ideologie şi doctrine politice de dreapta. Serialul de conferinţe cu iz ideologic şi doctrinar ale Institutului de Politici Publice este ca filmele de la cinematecă pentru pensionari.

De aceea