Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A încercat să-şi pună capăt zilelor de Sfântul Valentin

Publicat in Adevarul, luni 14 februarie 2011 ·

Gheorghe F. din Baia Mare a încercat, duminică seara, să se sinucidă, supărat de faptul că va trebui să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor fără soţia lui de care a divorţat cu puţin timp în urmă.

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a încercat să-şi înece amarul în băutură, apoi s-a urcat la volan şi s-a oprit cu autoturismul în trenul personal Baia Mare-Jibou, în localitatea Săsar, la circa 15 kilometri de municipiu. Gestul bărbatului a uimit pe toţi cei care au fost părtaşi, inclusiv pe poliţişti. „A fost beat şi a intrat efectiv în locomotivă, mai exact în aripa dreaptă a acesteia care l-a târât câţiva metri. Autoturismul a fost aruncat pe liniile de cale ferata“, a declarat Ştefan Bora, şeful de la Poliţia Transport Feroviar Maramureş. Acesta s-a ales doar cu câteva răni uşoare. Mai mult, acesta a ieşit singur din maşină, până să vină echipele de la SMURD şi a plecat acasă. Tânărul a fost amendat iar permisul i-a fost suspendat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 6 ani a fost atacată de un câine în Capitală. Copilul a suferit răni la obraz

Mediafax acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi luni, în jurul orei 7.45, prin apel la 112, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 6 ani, ar fi fost atacată de un câine de talie mare. Poliţiştii au identificat la faţa locului un bărbat care plimba

Un predicator, rival vechi al preşedintelui turc Erdogan, a murit la 83 de ani

Mediafax acum 2 ore
Fethullah Gulen, despre care Ankara spune că se află în spatele unei lovituri de stat eşuate din 2016, a murit în Statele Unite, unde trăia, transmite Reuters. Gulen a construit o mişcare islamică puternică în Turcia şi nu numai, dar şi-a petrecut u

Fostul magazin Eva din centrul Capitalei a fost vândut, tranzacţie evaluată la 8 milioane euro

News.ro acum 2 ore
Bluehouse Capital a vândut spaţiul fostului magazin Eva din centrul Bucureştiului către un investitor local, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ opt milioane de euro. Compania de consultanţă imobiliară SVN Romania a asistat ambele părţi implic

Coreea de Sud îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după trimiterea trupelor nord-coreene în ţară

Mediafax acum o ora
Kim Hong-kyun, ministrul adjunct de externe al Coreei de Sud, l-a convocat pe Georgy Zinoviev, cel mai înalt trimis rus la Seul, şi a cerut retragerea imediată a soldaţilor nord-coreeni din Rusia, a anunţat ministerul într-o declaraţie. Hong-kyun a

Cristian Tudor Popescu, despre rezultatul referendumului din Republica Moldova: "Mulți moldoveni au vândut țara. Lui Putin"

Ziare.com acum 3 ore
Cristian Tudor Popescu anticipează că referendumul organizat în Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană ar putea să se încheie cu un eșec, în urma unei prezențe reduse la vot și influențelor externe. Într-un comentariu postat pe pagin

Lady Gaga revine în forţă. Noul single „Disease” va fi lansat vineri

Mediafax acum 45 minute
Deşi Lady Gaga nu a făcut încă un anunţ oficial, casa de discuri Universal Music a confirmat lansarea prin crearea unei pagini speciale de pre-salvare pentru „Disease” pe platformele Spotify şi Apple Music, conform Variety. Fanii au descoperit titlu

Polițist trimis în judecată de DNA pentru afaceri incompatibile cu funcția: cosmetică și construcții

Ziare.com acum 30 minute
DNA a trimis în judecată luni, 21 octombrie, un polițist acuzat că a făcut afaceri incompatibile cu funcția. Ofițerul de la Brigada Autostrăzi ar fi administrat o societate comercială prin care a câștigat sume de ordinul sutelor de mii de euro din c

Prezidențiale Moldova: Maia Sandu îl depășește pe Stoianoglo

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, are un avans de 15 puncte procentuale în faţa socialistului Alexandr Stoianoglo, în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, care s-au desfăşura

Campania Rusiei se intensifică în Europa. Anunțul care îndeamnă la acte de sabotaj: „Probabil aţi văzut deja ce s-a întâmplat în România”

Ziare.com acum 2 ore
O persoană care s-a identificat ca fiind un estonian vorbitor de limbă rusă în vârstă de 26 de ani, pe nume Valeri Ivanov, a trimis mesaje pe un cont Telegram promovat pe mai multe reţele de socializare pro-Kremlin, care căuta cetăţeni europeni pent

Baschet feminin: Sabrina Ionescu, campionă a WBNA cu echipa New York Liberty - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa New York Liberty a fost încoronată campioană, după o victorie palpitantă, scor 67-62 în prelungiri, în faţa celor de la Minnesota Lynx în meciul 5 al finalei WNBA (Liga profesionistă feminină de baschet), duminică, pe teren propriu, la Barcla

Vremea

București
acum

13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/19°
Iasi
acum

11°
lun.

5°/15°
mar.

7°/19°
mie.

8°/18°
joi

9°/16°
Constanta
acum

11°
lun.

8°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
Timisoara
acum

13°
lun.

7°/18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/20°
joi

10°/18°