Analiza comunismului, pentru a fi credibila, presupune expertiza dovedita prin lucrari recunoscute national si international, capacitate investigativ-reflexiva, racordare la discursul politologic si istoric din alte tari, asadar deschidere comparativa, precum si compasiune pentru victime, o premisa ce mi se pare esentiala. Nimeni nu are dreptul de a emite "indulgente" in numele celor prigoniti fara vina.
"Nu avem dreptul sa iertam in numele celor ucisi in zori" sunt versurile lui Zbigniew Herbert de atatea ori citate de Adam Michnik (un vers scris cu sange, vorba lui Pasternak, care le va fi scapat celor care astazi ne asigura ca Michnik ar fi un fel passe-partout al amneziei). Fereste-ma, Doamne, de cititori care nu ma citesc, cam asa ar suna o posibila rugaciune a unui ganditor complex si paradoxal precum Michnik, admiratorul lui Milosz, Camus, Beckett, Ionesco, Gombrowicz, Ahmatova, Norwid, Cioran, Brodsky, Mandelstam, Berlin, Mann, Arendt, Soljenitin, Grossman, Orwell, Koestler, Silone, Kolakowski, Havel.
Cel care a scris eseul de neuitat "Conversatie in Catedrala". Cel care a scris despre Josef Pilsudski, dar si despre Roman Dmowski, fara ura si fara prejudecati, cu onesta rigoare. In plus, daca relatarile pe care le-am citit sunt fidele, atunci mi-e greu sa vad cum ar putea fi Michnik anexat unor discursuri pseudo-justitiare cu geometrie variabila.
A declansa periodic campanii de bagatelizare, ironizare si denigrare a condamnarii comunismului tine de un dubios efort de auto-promovare in care narcisismul se intalneste cu lipsa de responsabilitate.
Invocarea unui Michnik, disident care a fost inchis ani de zile pentru lupta sa anticomunista, de catre anti-anticomunistii locali este cel putin ipocrita. Cand Michnik raspunde intrebarii lui Gabriel Liiceanu, el nu o face pentru a sustine "dreptatea lichelelor". Michnik nu