Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Peste 100 de tineri, păcăliţi cu locuinţe ANL

Publicat in Adevarul, marți 15 februarie 2011 ·

Peste 100 de tineri din Ploieşti aşteaptă de aproape un an să se mute în aceste apartamente, a căror finalizare se amână la nesfârşit.

În tot acest timp, aceştia sunt nevoiţi să stea la părinţi sau cu chirie în condiţiile în care ratele la bănci au început să curgă încă din luna august a anului trecut. „În 2008, am făcut credit ipotecar de 30.000 de euro pentru o garsonieră, în speranţa că peste doi ani voi putea să mă mut. Însă lucrurile nu au stat deloc aşa, iar locuinţa nu a fost finalizată nici acum. În urma scrisorilor pe care le-am adresat reprezentanţilor ANL, am primit, până acum, nu mai puţin de trei termene, ultimul fiind în noiembrie 2010. În prezent, eu trebuie să plătesc la bancă o rată lunară de 190 de euro pentru un bun pe care nu îl am", ne-a spus Laurenţiu Cazan, unul dintre tinerii nemulţumiţi.

Tânărul consideră că încheierea contractului cu ANL a fost ţeapa vieţii lui, în condiţiile în care, acum, cu 56.000 de euro ar fi putut să îşi cumpere un apartament cu două camere, gata finisat, într-un bloc nou. Reprezentanţii ANL spun că cunosc problema de la Ploieşti şi că fac tot posibilul pentru a o remedia. „Facem presiuni asupra constructorului. Varianta rezilierii cu firma constructoare presupune radierea tuturor ipotecilor şi nu ştiu dacă cei care au luat o anumită sumă de bani, acum câţiva ani, de la o bancă, ar mai putea să o primească", ne-a declarat Dana Florea, purtătorul de cuvânt al ANL. Situaţia nu este singulară în condiţiile în care şi alte blocuri din zona de Vest construite de ANL înregistrează întârzieri în graficul de executare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 53 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°