Taxa de modificare a datelor unui pasager sau ale unui zbor pot sări de 50 de euro dacă greşelile din rezervare nu sunt observate în aceeaşi zi.
Modificarea datelor unui bilet de avion vă poate costa şi dublul sumei plătite pe el, de cele mai multe ori, indiferent dacă vorbim despre o companie low-cost sau despre una care efectuează curse de linie. Legea dă dreptul firmelor de transport aerian să ceară bani pentru modificarea acestor date, sumele fiind stabilite de fiecare companie în parte.
"Modalitatea de schimbare a datelor din biletul de avion, indiferent că vorbim despre datele de identificare ale pasagerului - nume, prenume, CNP - sau despre datele zborului se raportează la termenii şi conditiile companiei cu care acesta a încheiat contractul de transport, tarifele aplicabile fiind cele stabilite de companie", afirmă Elena Moise, avocat al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.
Taxele percepute sunt cu atât mai mari cu cât preţul plătit iniţial pe bilet a fost mai mic. Există situaţii în care modificarea numelui de pe biletul de avion să nu poată fi făcută, indiferent de cât sunteţi dispuşi să plătiţi. De regulă însă datele zborului pot fi schimbate contra cost, însă este foarte posibil să fie mai ieftin să cumpăraţi un alt bilet.
Un contract între compania aeriană şi pasager
Rezervarea unui bilet de avion este considerată a fi un contract încheiat între companie şi pasager, iar modificarea lui poate da mari bătăi de cap. Acesta este şi cazul unui client al unei companii aeriene low-cost, care a greşit un nume.
"Am făcut o rezervare pentru un zbor în martie, pentru patru persoane, şi, din greşeală, celei de-a patra persoane i-am greşit numele de familie, celelalte date fiind corecte. A doua zi dimineaţa i-am contactat pe reprezentanţii companiei aeriene şi le-am spus că a fos