Fluctuaţiile de temperatură din ultimele zile dau bătăi serioase de cap prahovenilor, care au ajuns în număr mare la spital, cu viroze şi pneumonii.
Nici de gripa porcină nu am scăpat, fiind semnalate încă două astfel de cazuri, de infectare cu virusul AH1N1, şi încă unul cu virusul B. „Din fericire, nu este vorba despre cazuri grave, pacienţii sunt ţinuţi sub observaţie şi reacţionează bine la tratament", ne-a spus Cristian Vintilescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.
Prahova este astfel pe locul şapte într-un clasament al judeţelor, realizat pentru ultima săptămână, în ceea ce priveşte incidenţa infecţiilor respiratorii, specifice acestui sezon. Au fost înregistrate peste 4.500 de viroze la toate categoriile de vârstă, dintre care 145 au necesitat internare şi 607 cazuri de pneumonii, dintre care au fost internate 131. „Prahova este, totuşi, sub pragul critic de infecţii respiratorii şi gripe aşteptat pentru această perioadă", ne-a mai spus Cristian Vintilescu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!