Primarul Oraşului Năvodari, Nicolae Matei, iniţiază acţiunea „Am 14 ani, îmi fac buletin!". Copiii care împlinesc vârsta de 14 ani, conform legii, obţin prima lor carte de identitate, în baza următoarelor acte: Cerere tip pentru eliberarea cărţii de identitate (se solicită la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor), Certificat de naştere (original şi copie), Actul de identitate al unuia dintre părinţi, al tutorelui sau reprezentantului legal, cu care se face dovada domiciliului, Timbru fiscal (valoarea o comunică Serviciul de Evidenţă a Populaţiei), Contravaloarea eliberării cărţii de identitate (11 lei). Demersul privind obţinerea cărţii de identitate nu este opţională, dar, cu toate acestea, sunt foarte mulţi părinţi care, deşi copiii lor împlinesc vârsta legală pentru eliberarea buletinului, nu fac demersurile obţinerii acestui act de identitate. Din acest motiv, Primarul Oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a decis să se implice, ca autoritate locală, în identificarea copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani, pentru ca aceştia să fie luaţi în evidenţa Serviciului Evidenţa şi să le fie eliberate buletinele. Primarul Nicolae Matei este hotărât ca, în cazurile de copii cu probleme deosebite, cazuri sociale, să înlesneasca plata taxelor pentru eliberarea buletinelor. Demersul vine ca urmare a faptului că, din datele de la Evidenţa Populaţiei - Năvodari rezultă că, din totalul de copii care au împlinit în acest an 14 ani, nu toţi au depus actele pentru eliberarea cărţilor de identitate! „Sunt foarte mulţi copii care au împlinit vârsta de 14 ani sau chiar mai mult şi nu au buletine, iar situaţia nu este una întâlnită doar la Năvodari. Este o situaţie generalizată, aşa încât fac apel şi la Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, să intervină şi să facă demersuri în întreg judeţul, să identifice aceşti copii şi să intervină pe lângă Consiliile Locale şi Primari, să fie