Ministerul Finanţelor Publice a vândut ieri certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni în valoare de 600 milioane de lei, exact suma programată, iar randamentul mediu plătit băncilor a fost de 6,55% pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
Randamentul este uşor mai mare comparativ cu cel plătit la sfârşitul lunii ianuarie, când la o licitaţie cu maturitate apropiată, Trezoreria a împrumutat de la bănci un miliard de lei, la un randament mediu de 6,28% pe an. La licitaţia de ieri, randamentul maxim oferit a fost de 6,79% pe an.
De la începutul anului, Finanţele au împrumutat prin intermediul vânzării de titluri de stat 10,3 miliarde de lei, în condiţiile în care în luna februarie a împrumutat deja 3,4 miliarde de lei.
În luna februarie MFP vrea să atragă 5,4 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului. Suma este cu 22% mai redusă decât împrumuturile din ianuarie, de 6,92 miliarde lei.
Astfel, ministerul organizează trei licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în februarie, două cu maturitate la un an şi una cu maturitate la şase luni. Emisiunile de certificate de trezorerie la 12 luni au o valoare programată de 1,5 miliarde de lei fiecare. Cea la 182 de zile are o valoare programată de 600 milioane lei.
De asemenea, Finanţele redeschid trei emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 3 ani, la 5 ani şi la 10 ani. Obligaţiunile la 3 ani au o valoare programată de 800 milioane lei, iar cele la 5 ani şi la 10 ani o valoare de 500 milioane lei.
Ministerul Finanţelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010, în condiţiile în care, în 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult dec