Foto: Thinkstock Atacul cardiac loveşte doar aparent ca o lovitură de fulger, avertizează cardiologii. Aproximativ 95% dintre supravieţuitorii unui astfel de atac au descris după acest episod o serie de simptome care ar fi trebuit să reprezinte semnale de alarmă şi chiar să îi trimită la medic pe suferinzi. Simptome care sunt resimţite cu săptămâni şi chiar luni înainte de atacul de cord şi care nu se reduc doar la dureri în zona pieptului.
1. Indigestie sau greaţă
Două dintre cele mai frecvente simptome în caz de atac de cord sunt greaţa şi durerile de stomac. Simptomele pot avea grade diferite de severitate, de la apariţia unei indigestii uşoare până la crampe foarte dureroase sau stări de vomă. Există şi persoane care suferă de dureri în partea de sus a abdomenului. În general, femeile şi persoanele cu vârste peste 60 de ani au un risc mai mare să sufere acest tip de dureri, pe care, foarte rar, le asociază cu afecţiunile cardiace.
Cardiologii accentuează însă că nu orice durere de stomac sau stare de greaţă reprezintă semn de atac de cord. Dar dacă acest simptom este unul frecvent şi nu este cauzat de schimbarea obiceiurilor alimentare (masă copioasă sau un preparat deosebit), poate că e bine să mergeţi la un medic.
2. Dureri de maxilare, ureche, gât sau umăr
O durere ascuţită sau o amorţeală în piept poate semnala un atac de cord. Atenţie! Această durere nu se înregistrează în cazul tuturor celor care au probleme cardiace. Dimpotrivă. Mulţi pacienţi
s-au plâns de dureri în gât sau în zona umărului cu câteva săptămâni înainte de un atac de cord. Au fost şi pacienţi care au afirmat că durerea „se plimba” între maxilar şi ureche. Femeile susţin că durerea pe care au simţit-o se localiza între umeri. Un alt aspect care ar trebui să atragă atenţia este durerea deosebit de intensă, dar de foarte scurtă durată, „