Fotbaliştii de la Poli Timişoara au paralizat activitatea în oraşul Jimbolia, unde un meci amical contra celor de la ACU Arad a umplut stadionul din oraşul de lângă graniţa cu Serbia.
Peste 1.000 de spectatori au luat cu asalt arena pe care evoluează echipa patronată de fostul polist Marcel Băban, pentru meciul amical dintre Poli Timişoara şi ACU Arad. Partida s-a disputat la Jimbolia pe motiv că în Timişoara oficialii clubului nu au găsit un teren practicabil, dar şi pentru a da ocazia şi suporterilor alb-violeţi din judeţ să îi vadă la treabă pe cei de la Poli.
Stadionul din Jimbolia s-a dovedit prea mic pentru numărul mare de suporteri care doreau să îi urmărească pe jucătorii lui Duşan Uhrin jr. Şi asta în condiţiile în Alexa şi compania nu au evoluat împotriva echipei gazde, ci contra celor de la ACU Arad, care evoluează în liga a doua.
Poli a început meciul în următorul 11: Pantilimon, Luchin, Ghionea, Cisovsky, Ignatijevic, Rocha, Alexa, Tames, Zicu, Axente şi Magera. După pauză au mai intrat Tameş, Ricketts, Nikolici, Burcă, Popovici, Matei şi Helder.
Zicu marchează din penalty
Unicul gol al partidei a fost marcat de Ianis Zicu, în minutul 20. Acesta a transformat un penalty acordat la un fault asupra lui Magera. „A fost un antrenament bun. Chiar dacă şi aici terenul a fost cam tare şi denivelat. La meciul naţionalei am ratat penalty-ul, dar iată că acum am înscris. Se întâmplă aşa ceva în viaţa noastră de fotbalişti. Am jucat pe mai multe posturi, dar pe mine mă interesează să dau tot ce am mai bun când intru în teren”, a spus Ianis Zicu, autorul singurului gol din meciul cu ACU Arad.