A lucrat timp de 23 de ani la Combinatul de la Chiscani ca tehnician mecanic, funcţie ce i-a permis să călătorească în toată ţara, iar acum este preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor.
După absolvirea liceului, timp de doi ani, din 1970 până în 1972 a lucrat ca lăcătuş mecanic la Şantierul Naval şi Combinatul de la Chiscani, iar din 1972 până în 1995, când a ieşit la pensie, a lucrat ca tehnician mecanic la Combinatul de la Chiscani.
Între timp a făcut şi o şcoală de maiştri mecanici în industria chimică. În 1995 a ieşit la pensie, la 50 de ani, fiind încadrat în grupa I de muncă.
„Am lucrat la Serviciul Mecano-Energetic. Activitatea de control, îndrumare şi verificare pe care am desfăşurat-o acolo, în proporţie de peste 80% avea loc în cadrul secţiilor de producţie din Combinat, care erau încadrate în grupa I de muncă", ne-a povestit Andrei Novac.
De la muncă, la muncă!
„Se lucra şi atunci peste program, în anumite perioade când era nevoie. Se făceau dese deplasări în ţară la diverşi furnizori de materii prime şi materiale. Am călătorit cam prin toată ţara: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Ploieşti, Iaşi, Dej, Valea Călugărească şi multe alte locuri, pentru negociere şi încheiere de contracte", îşi aminteşte interlocutorul nostru.
Activitatea în Sindicat
Preşedinte al Sindicatului Liber al Pensionarilor a ajuns în anul 2004, atunci când un grup de foşti colegi de la Combinat, cunoscându-i activitatea şi modul de lucru, i-au propus să facă parte din structurile de conducere ale Sindicatului.
Sindicatul Liber al Pensionarilor Brăila este afiliat pe plan naţional la Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România care, la rândul ei, este afiliată la Federaţia Europeană a Pensionarilor şi persoanelor Vârstnice cu sediul la Bruxelles, fiind singura organizaţie de pensionari din ţară