Nu cred că Facebook-ul este mai mult decât o modă. Dar asta nu ar fi o problemă. Mulţi dintre noi am purtat blugi evazaţi, pantofi cu talpă groasă sau părul periuţă la vremea modei respective. Facebook-ul, însă, e ca o pereche transparentă de blugi. O îmbrăcăm în grabă, îi închidem pe rând fiecare nasture, aranjăm un pic interiorul buzunarelor şi, gata, ieşim liniştiţi în public.

Prea puţini ne dăm seama, însă, că propriul nostru cont de Facebook este imaginea noastră publică. Şi, nu-i aşa, n-am ieşi la plimbare în fundu‘ gol pe străzile oraşului şi nici măcar în halatul de baie sau în pantalonii scurţi în care facem grătare la ţară?

Or, asta facem în majoritatea postărilor noastre pe Facebook. Vă jur, discuţii mai sterpe ca pe Facebook nu mi-a fost dat să văd nicăieri! Ne povestim nimicuri, facem remarci goale de sens, prea plictisitoare chiar şi pentru a le discuta faţă în faţă la un pahar. Dar ne pierdem vremea scriindu-le şi asta în văzul tuturor.

Apoi, Facebook-ul este un loc al epatării. Am fost într-un concediu, trebuie să vadă toată lumea! Aşa că pierdem ore bune selectând cât mai multe şi sugestive poze, apoi, ne chinuim să le încărcăm pe site, sperând că vom primi cât mai multe „like"-uri sau, poate, Doamne ajută, chiar comentarii! Altfel, de ce atâta efort? Facebook-ul este şi locul unde punem imediat poze cu maşina nou cumpărată, cu noi suflând în tort, poate aşa primim mai multe urări, chiar şi de la oameni pe care nu-i cunoaştem, cu noi naşi sau proaspăt unchi ori mătuşe. Ce mai, e ca şi când am pleca de acasă şi am lăsa uşa larg deschisă, proptită bine cu un bolovan ca nu cumva să se închidă şi să nu mai poată intra în casa noastră oricine pofteşte.

Facebook a devenit şi centrul nostru de terapie de grup. Suntem supăraţi, certaţi cu soţia, am picat un examen, hop, punem un filmuleţ sau o piesă sugestivă de pe Youtube ca să ştie t