Pumnul aplicat de Cristian Chivu unui adversar de la Bari şi discuţiile dintre Adrian Mutu şi interlopul constănţean Nuredin Beinur, redate sub formă de stenograme, au coborât echipa naţională de fotbal în topul simpatiei mai tare decât au făcut-o toate meciurile proaste ale ultimilor ani în ceea ce priveşte clasamentele FIFA.
Privind, citind şi ascultând simţi că nu doreşti să frecventezi un astfel de mediu, dominat de bani, porniri viscerale necontrolate şi interese mărunte. E greu de înţeles ce mai reprezintă aceşti tineri din punct de vedere moral. Nu se poate vorbi de exemple pe care ar trebui să le urmeze copiii dornici de glorie sportivă. Aşa stând lucrurile, nu trebuie să mai mire pe nimeni că sponsorii fenomenului fotbalistic autohton sunt tot mai puţini şi că afaceriştii serioşi evită orice contact cu sportul rege. E amuzant când auzi de dorinţa unora de a-şi lista echipele la bursă, în condiţiile în care toată activitatea pare să se desfăşoare lăutăreşte, după ureche. E o diferenţă între ce fac fotbaliştii şi ce fac patronii, dar există legături subterane, acţiunile unora influenţându-i decisiv pe ceilalţi. Într-un mediu viciat este imposibil să te dezvolţi armonios, e practic împotriva firii.
O întreagă pleiadă de fotbalişti, posesori ale unor talente discutabile, au ajuns să fie cunoscuţi mai mult pentru poveştile lor extra-sportive decât pentru ceea ce fac pe teren. Dacă din punct de vedere fotbalistic Adrian Cristea, Niki Mitea, Dacian Varga, Cristi Tănase (lista este extrem de lungă) sunt relativ necu-nos-cuţi raportându-ne inclusiv la publicul ne-microbist, pseudo întâmplările lor de iubire sunt de maximă notorietate. Prost sfătuiţi de prieteni dubioşi, consumatori de lichide sau substanţe de provenienţă incertă şi de domnişoare de condiţie îndoielnică, mulţi dintre fotbaliştii cu "nume" pretind mulţi bani şi la fel de mult respect, fără
