Peste opt ani, România s-ar putea confrunta cu o revoluţie sexuală sau cu o creştere a agresivităţii. Rezultatul: riscul „creşterii agresivităţii (războaie)“. „Dacă în 1989 aveam două partenere la un bărbat şi s-a ajuns la o revoluţie politică, în 2019 vom avea 1,3 parteneri la fiecare parteneră, iar efectele nu sunt încă foarte uşor de anticipat“. Aşa îşi începe Sebastian Lăzăroiu studiul „Demografia iubirii: revoluţie sau război?“, publicat în revista Q Magazine. În acest context, una dintre soluţiile creionate de consilierul prezidenţial este „legalizarea prostituţiei“.
„Aglomeraţia de mirese“ care l-a dat jos pe Ceauşescu
În perioade de „aglomeraţie de mirese“, „fetele lasă garda jos mai repede, iar băieţii încearcă să profite cât mai mult de acest trend libertin. Numai că, în 1989, frustrarea era de ambele părţi. Fetele nu îşi găseau parteneri, iar băieţii nu puteau profita de numărul mare de potenţiale partenere din cauza regimului extrem de restrictiv. Un asemenea potenţial de frustrare a contribuit, cu siguranţă, la revoltele de la sfârşitul lunii decembrie. Mai ales că Revoluţia din 1989 a fost una, în primul rând, a tinerilor ieşiţi în stradă. Aşadar, împiedicarea unei revoluţii sexuale a dus la o revoluţie politică“, scrie Lăzăroiu.
„Aglomeraţia de miri“
Acum, în România se prefigurează un fenomen invers. În 2019, vom avea 1,3 parteneri la fiecare parteneră. „Aglomeraţia de miri“ ar putea avea drept consecinţă creşterea violenţei sexuale, adică majorarea numărului de violuri, de cazuri de violenţă domestică iniţiată de bărbaţi sau chiar „crime care au la bază motivaţii şi impulsuri sexuale“. „Numărul mare de bărbaţi fără partenere este, fără îndoială, un factor favorizant pentru instabilitate socială, pentru formarea găştilor de cartier şi creşterea crimelor cu violenţă“, susţine sociologul. Printre cei mai afec