Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt românii în topul mondial al consumului de alcool: „Comunismul e de vină”

Publicat in Gandul, marți 15 februarie 2011 ·

Sociologul Dan Lungu spune că totalitarismul a încurajat alcoolismul, iar toate statele fost comuniste ocupă locuri de frunte în clasamentul OMS, cu un "plus" pentru Moldova, Cehia, Ungaria, Rusia, Ucraina sau România

Republica Moldova este, potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi publicat de site-ul descoperă.ro ţara cu cei mai mari consumatori de alcool din lume, urmată îndeaproape de Cehia şi Ungaria. De altfel, toate ţările din fruntea acestui clasament sunt fost comuniste, aşa cum anticipa şi Dan Lungu, sociolog şi profesor la Universitatea din Iaşi, care ştie de ce beau atât de mult moldovenii şi românii.

"Există nişte factori sociali care să justifice acest comportament. Eu cred că toate ţările fost comuniste ar trebui să se găsească în fruntea clasamentului pentru că una dintre metodele clasice ale totalitariştilor de a păstra liniştea era să se restrângă mâncarea şi să dea drumul la mult alcool. Pentru că, nu-i aşa, alcoolismul paralizează conştiinţe şi voinţa de a critica. În plus, o masă de consumatori de alcool este mai uşor de condus şi de manipulat. Între totalitarism şi consumul de alcool este o legătură strânsă. De altfel nu puţini sunt cei care susţin că aceste lucruri nu au fost deloc întâmplătoare, ci aşa s-a dorit. Amintiţi-vă că magazinele de mâncare erau tot timpul goale, dar vodcă şi rachiuri de tot felul se găseau uşor", a explicat, pentru gândul, Dan Lungu, care crede că va mai trece mult până când românii îşi vor schimba acest obicei.

"Pe măsură ce evoluăm spre un stil de viaţă şi o societate de tip occidental în care avem proiecte de viitor, avem un job de care trebuie să ne ţinem, atunci o să dispară şi tendinţa asta de a bea mult".

Românii, surclasaţi clar de moldoveni

Revenind la studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi la cifrele publicate în acesta, nu putem s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 5 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum o ora
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 4 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 5 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 10 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°