Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amical cu scîntei pentru Vaslui. Trei cartonaşe roşii în meciul pierdut cu ŢSKA Sofia!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 februarie 2011 ·

Partida cu bulgarii de la ŢSKA Sofia a fost plină de peripeţii, cu 16 cartonaşe, din care trei roşii. Golul doi al sofioţilor a fost marcat în urma unei lovituri de la 11 m, repetată de trei ori.

FC Vaslui a terminat stagiul de pregătire din Antalya cu un amical împotriva celor de la ŢSKA Sofia. Meciul cu formaţia bulgară a fost plin de evenimente, în prim plan ieşind arbitrul partidei, care a acordat nu mai puţin de 16 cartonaşe, din care trei au fost roşii. De la Vaslui, Kuciak şi Yero Bello au fost eliminaţi pentru proteste.

Dacă prima repriză a fost una echilibrată, în limitele fair play-ului, cu ocazii de o parte şi alta, însă fără modificări pe tabeă, în partea a doua, lucrurile au fost scăpate de sub control de central.

Pănă la deschiderea scorului, de către Nelson (’61), nimic nu avea să anunţe ceea ce s-a petrecut în ultima parte a întîlnirii. Situaţia tensionată a explodat în minutul 74, cînd arbitrul a arătat penalty, pentru un fault la Nelson.

Mai întîi, Kuciak apără lovitura de la 11 metri, însă arbitrul arată repetarea acesteia, spre disperarea galben-verzilor, care ripostează, iar Yero Bello vede cartonaşul roşu. Nici a doua oară, slovacul nu este învins, iar acelaşi arbitru, nemulţumit că nu s-a înscris, îi pune pe bulgari să mai execute încă o dată penalty-ul. Kuciak ripostează verbal şi este eliminat. Din păcate, tînărul Cerniauskas se vede bătut şi scorul devine 2-0 pentru ŢSKA Sofia.

Vasluienii reduc din diferenţă prin Temwanjera, care îl execută magistral pe portarul bulgar dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri.

“Suntem mulţumiţi de ce a arătat echipa astăzi şi cred că sîntem pregătiţi să începem returul. Am avut o primă repriză destul de bună, în care puteam să şi marcăm. A venit însă partea a doua în care arbitrii ruşi au ţinut cu tot dinadinsul să pierdem acest meci.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°