Trecând peste diferenţele, semnificative de altfel, doctrinare şi ideologice dintre cele trei modele invocate, ar trebui să se ţină seama în astfel de analize de un aspect, în opinia mea (şi îmi iau ca sprijin voci recunoscute de specialişti în problemele Orientului arabo-islamic de rangul lui Olivier Roy, Alain Gresh, John Esposito, Fareed Zakariya etc.), important: evoluţiile distincte ale mişcărilor religioase, descrise de cadrul naţional şi teritorial în care acestea evoluează. Sau, altfel spus, de particularităţile pe care cadrul naţional şi funcţionarea în interiorul acestuia şi în relaţie cu el le impune oricărei formaţiuni politice.

Astfel, pentru a da un răspuns la întrebarea „ce rol pentru Fraţii Musulmani în viitorul statului egiptean?“, trebuie să plasăm discuţia şi să căutăm răspunsurile în context naţional, egiptean. Sigur că gruparea are ramificaţii şi în alte state din regiune (Siria, dar şi Iordania au o relaţie interesantă cu propriii fraţi musulmani; pentru aprofundarea subiectului ne putem întoarce la excelenta lucrare a lui Olivier Carré şi Michel Seurat despre grupare) şi că de foarte multe ori i se atribuie pe bună dreptate o influenţă panarabă, însă nu trebuie să scăpăm din vedere mărcile naţionale pe care le poartă fiecare din aceste ramuri. Acţiunile lor sunt justificate şi justificabile în context naţional. Apariţia Fraţilor Musulmani în Egipt, în anii 20 ai secolului trecut, este strict legată de perioada istorică pe care o traversa Egiptul atunci: prezenţa britanică directă sau indirectă, aservirea clasei conducătoare faţă de politica Londrei, corupţia marii aristocraţii coagulată în jurul familiei regale, sărăcirea tot mai accentuată a populaţiei şi acutizarea diferenţelor între clase. Târziu, în contextul apariţiei statului Israel în regiune, Fraţii Musulmani capătă şi o dimensiune regională, arabă, însă tot din dorinţa de a s