Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americani acuzaţi în SUA de trafic de droguri şi susţinerea talibanilor, arestaţi în România

Publicat in Romania Libera, marți 15 februarie 2011 ·

Şapte persoane arestate în Liberia şi România au fost inculpate în Statele Unite pentru trafic de droguri şi sprijin acordat talibanilor în Afganistan, a anunţat luni o sursă judiciară din New York, relatează AFP, citat de Mediafax.

Cinci suspecţi au fost arestaţi între vineri şi duminică la Monrovia şi predaţi agenţilor DEA (Agenţia americană antidrog), în timp ce alţi doi, de naţionalitate americană, au fost arestaţi vineri la Bucureşti.

Statele Unite se aşteaptă ca toţi să fie extrădaţi către New York, unde sunt acuzaţi de trafic de droguri şi sprijin material acordat teroriştilor, precizează un comunicat al Parchetului.

Cele cinci persoane arestate la Monrovia nu au intrat niciodată în contact cu talibanii din Afganistan, deoarece au căzut în capcana întinsă de agenţii DEA, care au pretins că sunt terorişti.

Planul consta în primirea la Benin a câtorva tone de heroină produsă de talibani în Afganistan, pe care să le transporte în Ghana, apoi în Statele Unite, unde drogurile urmau să fie vândute.

Suma obţinută în urma vânzării urma să fie trimisă presupuşilor talibani, care ulterior ar fi cumpărat arme, în special rachete sol-aer sau anti-tanc şi mitraliere AK-47 sau M-16.

Potrivit procurorului districtului sud din New York, Preet Bharara, suspecţii "erau dispuşi să livreze milioane de dolari obţinuţi din droguri şi arme mortale unor persoane pe care le credeau a fi talibani".

Presupuşii infractori s-ar fi întâlnit în Benin, Ucraina, Ghana şi România, iar arestările au fost efectuate în cooperare cu aceste ţări.

"Africa Occidentală pare să fie un loc unde se află droguri şi terorism", apreciază procurorul Bharara.

Şapte persoane arestate în Liberia şi România au fost inculpate în Statele Unite pentru trafic de droguri şi sprijin acordat talibanilor în Afganistan, a anunţat luni o sursă judiciară din New York, relat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale/ Reacţiile lui Georgescu, AUR, POT, Crin Antonescu, Nicuşor Dan

News.ro acum 32 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate de voturi, toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, astfel că acesta nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din

Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Decizia finală e la Moscova

Ziua Constanta acum 29 minute
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită. Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 41 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Anamaria Gavrilă, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: “Un sistem înfiorător și-a arătat colții și devorează din democrația și din libertatea noastră”

G4Media acum o ora
Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, că “România se află într-o situație extrem de dificilă”. “Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un

MAE respinge declarațiile Kremlinului - „Un stat agresor nu poate da lecții de democrație”

Ziua Constanta acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe face noi precizări. Iată ce spun reprezentanții MAE: Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România.

Ucraina este de acord să accepte o încetare a focului imediată, de 30 de zile, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina / Statele Unite vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina de marți, transmite R

Parlamentul European aprobă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, un pachet de ajutor economic record în istoria independenţei ţării

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a votat marţi pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, un record în istoria post-independenţă a ţării. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, votul a fost covârşitor:

Donald Trump anunță că va crește la 50% taxele pe importurile de oțel și aluminiu din Canada

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți, 11 martie, că va dubla tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Canada, de la 25% la 50%. Măsura va intra în vigoare miercuri dimineață, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa de sociali

CSM Declarațiile lui George Simion, de natură să lezeze grav independența şi imparţialitatea procurorului ce instrumentează cauza penală

Ziua Constanta acum 4 ore
Declarațiile lui George Simion sunt de natură să lezeze grav independența şi imparţialitatea procurorului ce instrumentează cauza penală, conform CSM. Potrivit unui comunicat al CSM, Secţia pentru procurori constată că, în cursul zilei de 11.03.202

Vremea

București
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/24°
vin.

13°/23°
Iasi
acum

19°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/16°
mie.

9°/19°
joi

12°/20°
vin.

10°/20°