Ficţiunea nu se detaşează cu adevărat de realitate, susţine cunoscuta scriitoare originară din Peru, iar actul creator nu este nici explicabil, nici controlabil. În seria de autor pe care i-a dedicat-o prozatoa-rei, Editura Humanitas va publica volumul de memorii „Suma zilelor“, în care scriitoarea îşi rememorează existenţa, după moartea fiicei sale, experienţă din care a rezultat romanul „Paula“.
"Adevărul": Cum arată o zi oarecare din viaţa lui Isabel Allende?
2011 este primul an sabatic din lunga mea viaţă şi am nevoie să mă odihnesc şi să-mi reîncarc bateriile, aşa că nu scriu. Cât despre o zi obişnuită, în care scriu, ea arată astfel: mă trezesc la 6.30 dimineaţa, meditez o jumătate de oră, îmi beau cafeaua în pat, mă scol, fac un duş, scot câinele la plimbare, mănânc ceva uşor la micul dejun, iar apoi mă duc în atelierul meu din spatele casei, unde scriu cam 8-10 ore. Din când în când, mă opresc să-mi întind oasele în grădină sau să mă joc cu câinele. Beau ceai toată ziua, iar la prânz mănânc un măr cu mozzarella. Dar în atelier mai fac şi alte lucruri în afară de scris. Mă documentez, corectez, îmi editez textele etc. La prânz îmi verific emailul şi sun la birou (care se află în alt oraş, cam la 25 de minute de mers cu maşina de la casa mea). Soţul meu pregăteşte cina, pe care o luăm seara pe la 7. Uneori, înainte să mergem la culcare, ne uităm la câte un film.
În 1982 aţi publicat prima carte, „Casa spiritelor", care v-a schimbat viaţa. Cum erau „vocile" care v-au vorbit atunci, după cum aţi povestit, în comparaţie cu cele pe care le auziţi acum?
Voicile sunt altele la fiecare carte, dar sunt întotdeauna prezente în existenţa mea. Cum aş putea scrie, de n-ar fie ele? Unele vin din trecut, altele sunt personaje care se plimbă neinvitate prin paginile pe care le aştern, iar altele sunt „spirite", căci eu aşa le spun muzelor
