Părinţii micuţei au jucat un rol decisiv în alegerile ei de până acum. Ei au îndrumat-o pe elevă către o viaţă activă. La vârsta de cinci ani, ea a ales karatele, la clubul Shinto, unde a şi rămas până în prezent.

Doi ani mai târziu, eleva a participat la primul său campionat. „În anul 2008 am participat la concursul de la Bucureşti, la categoria de vârstă şase - şapte ani. Atunci am câştigat prima mea medalie, am luat aur“, se mândreşte sportiva.

Anul acesta micuţa a reuşit să fie pe primul loc. „La campionatul de anul acesta am luat tot medalia de aur, la categoria de vârstă de nouă ani“, a spus karatista.

Simona spune că reuşeşte să îmbine într-un mod armonios şcoala cu sportul. „Am timp pentru amândouă. Nu neglijez nicio parte. Karatele mă ajută să am o condiţie fizică bună, mă învăţă cum să mă port şi mă ajută să îmi consum energia. Antrenamentele şi campionatele nu îmi fură însă timpul pentru învăţătură, de la şcoală lipsesc doar dacă sunt bolnavă“, spune eleva.

În cei cinci ani de sport, micuţa s-a accidentat de mai multe ori. În 2009, Simona a avut ambele mâini fracturate. „Prima data mi-am rupt mâna la joacă, am căzut de pe biclicletă, iar a doua oară am căzut la şcoală, în timpul orei de educaţie fizică. Mama mi-a zis atunci să renunţ la karate, i-a fost frică să nu îmi rup mâna iar, dar după ce m-am însănătoşit am reînceput antrenamentele“, mărturiseşte sportiva.

Un viitor medic veterinar

Simona spune că nu are are de gând să renunţe la artele marţiale, dar are însă şi alte planuri. „Îmi plac foarte mult animalele şi mi-ar plăcea să devin medic veterinar. Aş vrea să ajut patrupedele, dar nici karatele nu vreau să le las de-o parte“, a completat eleva. Dacă nu ar fi ales sportul cu siguranţă i-ar fi plăcut să cânte la chitară. „Îmi place foarte mult acest instrument, dacă nu aveam o altă ocupaţie, chitara era sigur opţiun