Ai ajuns în Roma de o zi şi tocmai ţi-ai dat seama că ar trebui să rămâi o veşnicie. În Roma, ameţeala vine repede şi trece greu. Totul se filtrează prin impresia unui decor de film.
Roma este „La Città" şi asta spune tot. Lumină vărsată din polonicul lui Dumnezeu şi gureşenie melodioasă pe străzi. Soare scorojind pereţi şi mârtani la siestă în Campo de' Fiori. Fântâni somptuoase şi muzee cărora localnicii le spun, cine ştie din ce superstiţie, biserici. Străini dându-şi întâlnire pe treptele din Piazza di Spagna sau lingând cu privirea vitrinele de pe Via dei Condotti. Îngheţate amuţitoare în Trastevere, la Fior di Luna, sau pe Via Merulana, la Ornelli.
Podul de pe Il Tevere
Portocali străjuind discret Via Barberini, de la Santa Maria della Vittoria până aproape de Fontana del Tritone. Obeliscuri care ar vrea să gâdile cerul. Pâlcuri de pini (acum îl înţelegi mai bine pe Respighi) cărora un glumeţ le-a turtit coroanele, făcând din ele tipsii verzi, pe care se odihnesc raze şi păsări. Străzi pe care deambulezi în ghearele vrăjii, ştiind că la fiecare capăt te aşteaptă ceva care te va face să tresari. Aceasta e Roma: o seducătoare care nu acceptă rezistenţa, un loc închiriat abuziv pentru pelerinaje turistice şi totodată o napolitană culturală ale cărei straturi se văd fără efort, lăsându-se explorate cu abandon latin.
N-ai nevoie de hartă
Dacă oraşul ar avea o carte de imobil cu pagini întoarse în timp, numele arhivate în ea ar spori senzaţia de vertij: Michelangelo şi Pinturicchio, Bernini şi Caracci, Del Piombo şi Caravaggio, Rafael şi Guido Reni, Perugino şi Ghirlandaio, Boticelli şi Bramante etc. Cât despre monumente, palate, vile şi biserici, nu ştii de unde să începi. San Pietro sau Fontana di Trevi, cu amintirea în alb-negru a Anitei Ekberg? Vaticanul sau Colosseumul? Domus Aurea sau Ara Pacis? Santa Maria in Cosmedin sau Termel
