Măsurile brutale şi antidemocratice adoptate de Guvernul Boc nu au generat în societatea românească un tsunami capabil să clatine barca guvernării.

Umiliţi şi deposedaţi de drepturile fundamentale prevăzute în Constituţie, cetăţenii se comportă aidoma unor câini întărâtaţi, care mârâie dar nu muşcă niciodată. Neposedând cunoştinţele civice şi prevederile constituţionale care să-i ajute să lupte pe cale democratică împotriva exceselor guvernanţilor, românii înghit orice. Referendumul şi legea, căi folosite în interiorul democraţiei pentru limitarea exceselor unor guverne autoritare, nu au fost folosite niciodată în ultimii 21 de ani, pentru a se participa la luarea deciziilor. Mai există în afara democraţiei calea revoluţiei, puţin probabilă şi care este dependentă de factori externi. Rezultatul este ucigator pentru democraţie: cine apucă să devină dictator rămâne cocoţat la putere cu maxim de mandate. În urma lui rămâne o puzderie de acoliţi bogaţi şi o ţară în dezastru. Se numeşte România.

Închiderea celor aproape 200 de spitale care îi va băga pe români cu un picior în groapă nu a creat în societatea civilă emoţii zguduitoare şi îngrijorări neliniştitoare, capabile de a-i scoate pe oameni în stradă. Cei care sunt deocamdată sănătoşi fac marea greşeală de a nu-şi imaginea că vreodată ar putea să devină bolnavi. Se îmbată cu iluzia „ văd eu ce fac atunci!” şi se pitesc ca gândacii pe lângă ziduri, fără nici o intenţie de a ieşi în stradă pentru proteste. Cei care sunt bolnavi şi pe care desfiinţarea spitalelor îi va condamna mai devreme sau mai târziu la moarte timpurie sunt prea puţini pentru a protesta şi au prea puţină forţă pentru a avea parte de câştig în lupta cu guvernanţii. Drept urmare, singurii care protestează sunt salariaţii spitalelor. Protestele sunt slab organizate, dirijate anemic de sindicate neconvingatoare şi toate eşuează î