Nebuloasa normelor

Aplicarea altor măsuri a fost deja amânată de ministrul Daniel Funeriu, pentru că lipsesc normele metodologice care ar fi trebuit să însoţească, de altfel, de la bun început această lege şi fără de care o bună parte dintre prevederi rămân inoperante. Chiar în prezenţa unor norme metodologice, pluteşte evident un mare semn de întrebare legat de capacităţile logistice ale şcolilor româneşti în absorbirea uneia dintre măsurile cele mai bulversante, din acest punct de vedere, anume trecerea la gimnaziul cu cinci clase. Urmează, fireşte, discuţiile extrem de delicate referitoare la reconfigurarea normelor pentru profesorii din învăţământul liceal, care-şi vor vedea, ca o consecinţă a aceleiaşi măsuri, diminuate drastic normele. Toate acestea formează o nebuloasă mult prea greu de risipit, chiar şi pentru ministerul iniţiator al Legii educaţiei, deşi nu lipsesc declaraţiile triumfaliste legate de marile realizări în reforma educaţiei, la originea cărora ar sta textul atât de disputat.

Prima măsură cu aplicabilitate imediată şi care dă naştere, fără doar şi poate, celei mai mari tulburări în rândul cadrelor didactice universitare este obligativitatea pensionării la 65 de ani. Potrivit unor statistici date publicităţii în ultima perioadă chiar de Ministerul Educaţiei, România ocupă unul dintre locurile fruntaşe la media de vârstă a corpului profesoral la nivel european, anume 52 de ani, iar recordurile incontestabile sunt prezente la Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), unde 141 din cei 494 de profesori sunt pensionari. Dar cifrele nu arată foarte bine nici în alte centre universitare, pentru că, la nivel naţional, media de vârstă a cadrelor didactice în învăţământul superior nu a încetat să crească. Astfel, la 1 ianuarie 2007, în sistem existau 665 de cadre didactice cu vârsta de peste 65 de ani, în anul universitar 2007-2008 numă