Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul teribil al Giuleştiului e disputat de Timişoara şi de CFR » Şumudică: "Ioniţă l-ar bloca pe Sburlea"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 15 februarie 2011 · ·

Rapidiştii nu vor să-l împrumute pe "neamţ" pentru ca ceilalţi atacanţi din lot să poată creşte în valoare

Refuzat de Rapid, Alexandru Ioniţă (21 de ani) negociază în aceste zile cu Poli Timişoara şi cu CFR Cluj. George Copos l-ar fi vrut pe Alex înapoi în Grant, însă fără a-i achita jumătate din salariul lunar de 20.000 de euro, aşa cum ar fi vrut oficialii lui FC Koln. Copos i-a propus internaţionalului de tineret să evolueze doar pe prime de performanţă, însă a fost refuzat.

În aceste condiţii,patronul s-a sfătuit cu Marius Şumudică, iar tehnicianul l-a convins că nu are nevoie de serviciile lui Ioniţă. "Dacă-l luăm pe Alex şi îi plătim salariul, va trebui să-l folosim meci de meci. Aşadar, jucătorii noştri, Sburlea şi Cassio, vor evolua mai puţin. Ce ne facem la vară, cînd Ioniţă va reveni la Koln? Îl creştem ca să dea randament în Bundesliga? Mai bine mizăm pe Sburlea, are potenţial!" a fost explicaţia lui Şumi către Copos.

Astfel, Ioniţă a fost de acord să negocieze cu Timişoara, acolo unde e dorit cu insistenţă de Marian Iancu. Surse autorizate susţin că tranzacţia era aproape realizată, însă pe fir a intrat şi CFR. În prezent, formaţia din Gruia are în lot trei vîrfuri: Kapetanos, Bud şi tînărul Batin, după ce Traore, Bjelanovici şi Sforzini au fost vînduţi la Kuban, Atalanta, respectiv Grossetto.

7 goluri a marcat Cassio pentru Rapid în cele 16 etape, cît a jucat. Sburlea are o singură reuşită în 17 meciuri

i

"Cei din Giuleşti probabil că l-au uitat pe Ioniţă, nu mai ştiu ce poate acest băiat. Nu-i nimic, îşi vor reaminti calităţile lui cînd îl vor avea ca adversar pe teren"

Traian Gherghişan, impresarul lui Ioniţă

"Îl vreau pe Ioniţă înapoi, dar avem deja doi jucători la fel de buni în atac. Sburlea sau Cassio ar trebui să fie rezerve şi nu ar fi bine pent

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 10 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 51 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 39 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 14 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 32 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 25 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°