Cel mai bine reprezentate sunt pastilele pentru cardiaci. În schimb, lipsesc medicamentele ieftine folosite în tratarea cancerelor.
Pacientul român este ca un copil mic care priveşte o vitrină plină, apoi pune mâna în buzunar, vede că nu are bani şi pleacă. Asta ar fi imaginea cu care a rămas medicul internist Corina Costache după ce a analizat, într-o lucrare de doctorat, cum au evoluat listele medicamentelor compensate şi gratuite pe o perioadă de 15 ani şi cum a beneficiat un lot de 5.700 de pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare de acestea.
„Este adevărat că unele medicamentel ieftine nu au eficienţa celor scumpe, dar dacă pacienţii nu au bani, mai bine să li se administreze medicamente ieftine, accesibile lor, fără să mai existe riscul reinternărilor în spital, care presupun şi cheltuieli mari", spune specialistul. În studiul pe care l-a făcut pe cei aproape 6.000 de pacienţi, medicul a observat că mulţi români se prezintă la spital doar în situaţii de urgenţă, iar pe parcurs nu respectă schemele de tratament trasate de medici. „De ce?! Pentru că venitul multora nu depăşeşte 1.000 de lei", punctează Corina Costache.
Raţionamentele logice şi economice lipsesc
Medic internist la Spitalul Judeţean Ilfov şi, totodată, absolvent al Academiei de Studii Economice, Corina Costache s-a specializat în farmacoeconomie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, un domeniu puţin exploatat la noi în ţară. Una dintre concluziile la care a ajuns specialistul după patru ani de cercetare a fost că aceste liste de medicamente compensate au fost foarte dinamice în ultimii 15 ani, dar că nu respectă încă un criteriu de cost-eficienţă.
Potrivit expertului, listele de medicamente compensate şi gratuite, susţinute prin sistemul de asigurări sociale, au evoluat o dată cu ghidurile internaţionale. „Când studiile au arătat că an