Românii au crescut în înălţime cu şase centimetri şi sunt mult mai solizi decât în urmă cu trei decenii, cel puţin aşa arată o analiză antropometrică publicată anul trecut.
Potrivit analizei efectuate pe 4.000 de români, în 1980 înălţimea medie a unui bărbat era de 167 cm, iar în prezent este de 173 cm. Femeile au crescut şi ele. În urmă cu trei decenii, înălţimea medie era de 158 cm, iar în 2010 de 164 cm. Bărbaţii sunt mai solizi, perimetrul bustului minim a crescut cu 7 centimetri la cei mai slabi şi 12 centimetri la cei mai solizi.
Femeile au crescut atât la bust, cât şi în şolduri. Bustul a câştigat între patru şi opt centimetri, iar perimetrul şoldului s-a mărit cu 3-4 centimetri.
În prezent, suntem mai înalţi şi cu forme mai bine conturate decât în urmă cu 30 de ani. Care a fost aspectul nostru fizic, ca popor, cu mult înainte? Cum am evoluat în acest sens? În lipsa unui studiu antropologic pentru poporul român, specialiştii din antropologie, istorie şi nutriţie au încercat, la solicitarea adevarul.ro, să ne traseze profilul.
Nas acvilin şi gât gros în Evul Mediu
Date despre aspectul fizic al românilor medievali nu sunt foarte multe, însă dacă e să ne uităm la portrele realizate domnitorilor, dar şi la o serie de scrieri istorice, bărbaţii purtau barbă sau mustaţă.
Marius Diaconescu (foto), lector dr. la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, glumeşte pe această temă, afirmând că oamenii nu se măsurau în centimetri şi nici nu exista birou de statistică. El citează însă din călătorii străini, care atunci când se referau la înfăţişarea valahilor spuneau că sunt înalţi sau scunzi, graşi sau slabi, cu nas acvilin şi gâtul gros.
Tinerii de astăzi, mici copii pe lângă voinicii de altădată
Istoricul dă asigurări că bărbaţii de atunci aveau o constituţie fizică mult mai dezvoltată decât în zilele noastre.